De mai bine de trei săptămâni, de când Daniel David și-a anunțat demisia de la Ministerul Educației, nu s-a găsit nimeni care să-i preia rolul. Într-un interviu recent, Daniel David a vorbit dezvăluit că atribuțiile sale sunt rezolvate acum de secretari de stat.
„Eu mi-am depus demisia în 22 decembrie, aşa cum am anunţat şi public. De atunci, aştept numirea unui nou ministru. Sper însă ca numirea să se facă cât mai repede, deocamdată eu sunt ministru. În această perioadă, semnăturile pe ordinele de ministru sau pe alte acte sunt acoperite de către secretari de stat”, a declarat Daniel David, pentru Observator News.
Până la găsirea unei noi conduceri, lucrurile stagnat parțial la Ministerul Educaţiei. Proiectele care sunt deja în derulare își continuă fluxul normal, însă nu pot fi implementate unele noi. Guvernul nu a anunțat încă numele care va prelua acest sector, dar fiind faptul că nici Luciana Antoci, nici Marilen Pirtea, vehiculate că ar putea prelua funcția de ministru, nu a acceptat prima ofertă. Fosta inspectoare de la Iaşi, Luciana Antoci, cunoaşte bine mediul preuniversitar, pe când Marilen Pirtea, rector la Timişoara, e expert în universitar.
„Ar trebui în următoarele zile, până la sfârșitul lunii să avem un ministru pentru că e nevoie să avem o figură să își asume împingerea reformelor și a tot ce trebuie făcut în sistem. Demisia nu a fost contrasemnată de președinte, știți că numirile și deznumirile trebuie semnate de președinte. În clipa în care guvernul propune și e în acord cu președenția se poate și într-o zi, două maxim, dar repet trebuie să vină o propunere clară de la domnul premier”, a declarat Sorin Costreie, consilier prezidenţial.
Se ia în calcul și împărțirea ministerului în două: o parte să fie responsabilă de mediul preuniversitar, iar o alta de universitar. Nu e prima dată când ajunge pe masa discuțiilor această propunere.
„Se poate ajunge la o formula de compromis – ministru, și ministru delegat. Noi avem doua legi. Sunt lumi diferite, cu practici diferite, daca iti vine cineva din preuniversitar nu are cum sa stie bine universitarul si invers”, a declarat Sorin Costreie, consilier prezidenţial.
Sunt specialiști care susțin metoda împărțirii ministerului, o metodă care a dat randament în alte țări europene precum Franţa, Suedia şi Polonia. Spania, de exemplu, are trei ministere care se ocupa de educaţia ţării.
„Recomandarea mea este pentru un om din preuniversitar, dar un om care să fie suficient de puternic, să nu fie complexat când se uită în sus la universitar. Cred că în momentul de față atât managementul de sistem, cât și leadershipul sunt mult mai critice în zona preuniversitară și e păcat să vină un om să nu știe preuniversitarul.
O nevoie de management impecabil și aici mă refer la concursul de directori, inspectori și tot ceea ce înseamnă gestionarea complexității anului școlar. Mai are de făcut un lucru important noul ministru – să țină lesa scurtă sindicatelor, să nu le caute în coarne”, a declarat Marian Staș, expert în educație.