Nicoale Ciucă, despre pandemia COVID: „Am intrat în linie descendentă”

Nicoale Ciucă, despre pandemia COVID: Am intrat în linie descendentă
Premierul Nicolae Ciucă, în timpul conferinței de presă de la Chișinău / Foto: captură Facebook / Partidul Național Liberal

Pandemia de COVID-19  ar fi intrat în linie descendentă, susține premierul Nicolae Ciucă: ”Am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca în perioada imediat următoare să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete”, a spus premierul la începutul  ședinței de Guvern.

Nicolae Ciucă, despre evoluția pandemiei

”Am discutat şi am spus public că urmează să desfăşurăm o analiză după data de 15 februarie la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al celorlalte instituţii implicate. Au avut loc aceste evaluări, este foarte clar că în momentul de faţă, în ceea ce priveşte valul cinci, am intrat, e o linie descendentă şi am discutat cu domnul ministru Rafila urmând ca în perioada imediat următoare  să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete”, a spus premierul.

Acesta a vorbit și despre posibile măsuri de relaxare:

”Există speranţa ca această tendinţă să fie descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să le avem în vedere la nivel guvernamental”, a mai spus şeful Executivului.

Alexandru Rafila: „Revenirea la viața normală nu înseamnă doar presiunea psihică la care a fost supusă populația din România”

Ministrul Alexandru Rafila a vorbit vineri, 18 februarie, din nou, despre ridicarea restricțiilor COVID. „În ceea ce privește pandemia, ne aflăm pe un trend descrescător. Spitalele au făcut față, secțiile ATI au făcut față, medicația a putut fi administrată în ambulatoriu și spitale, pacienții au beneficiat la timp de investigații”, a declarat ministrul.

Cifrele relevante ale crizei COVID au scăzut puternic în ultimele săptămâni, a subliniat Rafila. Numărul de decese și cel al pacienților din secțiile de terapie intensivă reprezintă exemple în acest sens.