Dacian Cioloş a devenit ţinta unor aleşi chiar din interiorul PNL! Cezar Preda, liderul PNL Dâmboviţa, îl acuză pe fostul premier că nu s-a ţinut de cuvânt şi nu a reglementat conflictul de interese în privinţa aleşilor locali. "Nu are nicio scuză" că a lăsat astfel de lucruri pe mâna guvernului PSD, spune Cezar Preda.
''Nimic din ce a promis conducerea PNL nu s-a realizat. În primul rând, acum un an și jumătate, la Brașov s-a promis Codul de integritate al primarului, că vor cumula într-o singură lege toate incompatibilitățile și toate pozițiile de conflict de interese existente în legislația românească, peste 200 de legi. N-au făcut asta. Și aici, Cioloș nu are nicio scuză. Înainte de alegerile din toamnă, s-a convocat iar Liga Aleșilor Locali, promițându-le încă o dată că vom face acest lucru. Nu s-a făcut nici atunci", a tunat Cezar Preda cu ocazia Ligii Aleșilor Locali ai organizației județene.
"Nu are nicio scuză". Lider liberal, atac la adresa lui Dacian Cioloș: ''Dacă nu am făcut-o noi, o să o facă PSD-ul" (VIDEO)
#DIRECT_ONE_5qzl40#
Preşedintele PNL Dâmboviţa a adăugat că reglementările în cauză vor fi făcute acum de social-democrati din cauza guvernului Cioloș care nu s-a ocupat de modificări.
''Dacă nu am făcut-o noi, o să o facă PSD-ul. Nu noaptea, cum au încercat cu Ordonanţa 13, nu se schimbă asemenea lucruri noaptea, asemenea lucruri se dezbat în Parlament și cred că legislația care îi privește pe aleșii locali să fie o legislație clară, corectă și capabilă, să dea siguranță fiecărui ales ca, atunci când ridică mâna sau când semnează un document, să ia o decizie corectă'', a mai spus Cezar Preda.