Politică
Marți va avea loc plenul reunit al Parlamentului României în care aleşii îşi vor exprima, începând cu ora 11:00, punctul de vedere legat de referendumul propus de Traian Băsescu, transmite Mediafax.
Este vorba despre reluarea referendumului din 2009, referitor la parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.
Anunţul a fost făcut de către liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, după şedinţa de luni a Birourilor permanente reunite. El a mai precizat că până marţi se vor pronunţa şi Comisiile juridice ale Parlamentului.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în 11 iunie că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.