După ce au apărut în spațiul public zvonuri că premierul Ilie Bolojan a amenințat în ședința coaliției că va demisiona dacă nu va fi adoptat planul său de reducere a personalului din administrația locală, PNL a sugerat luni că ar putea ieși de la guvernare.
Liberalii au precizat într-un comunicat de presă că reforma administrației locale propusă de premierul Ilie Bolojan va duce la o reducere reală de aproximativ 10% a posturilor ocupate din primării și consilii județene, adică circa 13.000 de angajați, și nu la tăieri de 25% sau 45% așa cum s-a vehiculat.
Totodată, liberalii avertizează că viitorul Coaliției va depinde doar de capacitatea acesteia de a implementa măsuri reale de relansare economică.
Potrivit PNL, o primărie sau un consiliu județean are un plafon maxim de posturi, în funcție de numărul de locuitori. Cumulat, la nivel național este vorba de 180.000 de posturi.
Pentru că sunt primării/consilii județene care nu și-au construit organigramele la plafonul maxim, astăzi, numărul total de posturi stabilite prin organigramele autorităților locale este de 158.500 de posturi, rotunjit.
Prin urmare, o reducere cu 25% a plafoanelor maxime nu ar avea niciun efect în administrație. S-ar referi la posturi care nici măcar nu au fost înființate/ocupate, atrag atenția liberalii.
PNL mai precizează că reducerea efectivă de personal în administrațiile locale are efecte de la o scădere de 30% a plafonului maxim.
Pe scurt: dacă agreăm să scădem POSTURILE OCUPATE cu cca. 10%, plafonul maxim trebuie scăzut cu
“𝐎 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝟒𝟎 𝐬𝐚𝐮 𝟒𝟓% 𝐫𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐏𝐋𝐀𝐅𝐎𝐍𝐔𝐋 𝐌𝐀𝐗𝐈𝐌 𝐋𝐄𝐆𝐀𝐋, 𝐧𝐮 𝐥𝐚 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐨𝐜𝐮𝐩𝐚𝐭𝐞, 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐢𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭 𝐜𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐚̂𝐭 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥. 𝐀𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥, 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫.
Având în vedere că fiecare unitate administrativă și-a stabilit organigrama independent, inclusiv posturile ocupate, efectele posibilei reduceri cu 40% a plafonului maxim vor fi diferite de la o administrație la alta. Într-o bună parte dintre primării (50%, estimativ) NU VOR AVEA LOC reduceri de personal. În celelalte, reducerea de personal ar putea fi între 1–2% și 20%”, precizează PNL.