Viorel Dragomir, primarul PSD al municipiului Brăila, l-a criticat pe Nicolae Ciucă, liderul PNL, pentru că și-a anunțat din SUA candidatura la prezidențiale, în loc s-o facă din România. Dragomir a mai spus că liberalii n-ar trebui să se supere pe glumele și ironiile pe care social-democrații le mai fac uneori la adresa lor.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.
„S-a văzut peste tot că președintele în exercițiu l-a invitat la Washington pe președintele unui partid, la o întâlnire foarte importantă, și l-a prezentat acolo sau dânsul (Ciucă) s-a prezentat acolo ca și candidat. E dreptul lui să candideze, noi chiar ne dorim acest lucru, că e o competiție care trebuie să alinieze la start cele mai mari personalități ale tuturor partidelor.
Dacă cei de la PNL l-au anunțat la Washington pe candidatul lor la funcția de președinte, eu vă garantez că PSD îl va anunța în România, în fața românilor pe candidatul nostru, pentru că acest lucru se va întâmpla doar după ce vom lua aceste decizii în forurile statutare.
Respectăm toate angajamentele internaționale, ne resectăm partenerii, dar anunțurile privind politica României le facem în țară, că așa e normal”, a declarat Viorel Dragomir.
Acesta a insistat că PSD va anunța candidatul său la prezidențiale după ce va lua o decizie în forurile sale satutare. Amintim că congresul cu acest obiectiv a fost stabilit pentru data de 24 august.
„Eu personal își susțin pe dl președinte PSD Marcel Ciolacu ca fiind persoana care a demonstrat din funcția de premier că are toate competențele în domeniu”, a mai spus Dragomir.
Cât despre ironiile din ultima vreme spuse de liderii PSD la adresa partenerilor de coaliție din PNL, Viorel Dragomir a afirmat: „Mereu oamenii inteligenți vor face glume. Proștii se vor supăra, oamenii inteligenți vor gusta glumele dacă acestea sunt făcute cu bun simț și mereu mai sunt discuții din acestea în contradictoriu”.
El a susținut apoi că, în schimb, acuzația formulată de Marcel Ciolacu la adresa ministrului Energiei e întemeiată și a amintit că fostul ministru, Virgil Popescu (PNL), nu a știut să gestioneze creșterea prețurilor.