Premierul Orban: Căutăm cele mai bune pentru susținerea Ford și a producției de automobile în general. Am discutat de introducerea în fabricație a unor modele noi

Premierul Orban: Căutăm cele mai bune pentru susținerea Ford și a producției de automobile în general. Am discutat de introducerea în fabricație a unor modele noi
Foto: Inquam Photos / George Calin

Ludovic Orban a ajuns, joi, la uzina Ford, iar ulterior va merge la Dacia. Vizitele premierului au loc în contextul în care cele două centre au reluat producția de mașini, după ce aceasta fusese paralizată de criza COVID-19 și efectele sale.

LIVE TEXT cu principalele declarații făcute de Ludovic Orban la uzina Ford

Mă bucur să fiu astăzi aici. Am ținut ca împreună cu colegii mei din Guvern, domnul ministru al Apărării, Nicolae Ciucă, domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, domnul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, și cu ministrul Ionuț Store, pentru că m-a bucurat foarte mult vestea că Ford repornește producția.

Încă din momentul în care am aflat că Ford repornește activitatea, am comunicat managerului companiei, CEO-ului, că voi fi prezent și prezența mea la Ford este în primul rând pentru a arăta aprecierea pentru decizia de repornire a activității. De asemenea, pentru a avea un dialog, pentru a stabili cele mai bune soluții de susținere a companiei, a producției de automobile în general, dar și a industriei automotive din România, astfel încât această industrie fundamentală pentru economia românească să poată să își mențină și să își crească rolul.

Au fost extrem de inovativi și au avut soluții extrem de originale referitor la protejarea angajaților. În fiecare secție în care am fost, în secția de caroserie și în secția de motoare, am văzut aceste măsuri care au fost luate tocmai pentru a proteja sănătatea angajaților și pentru a se asigura conducerea companiei că nu există riscuri pentru angajați să vină, să își desfășoare activitatea în companie.

Am discutat de planul gradual de repornire a activității până la capacitatea maximă. De asemenea, am discutat despre intenția extrem de curajoasă, mai ales în condițiile date, de introducerea în fabricație a unor modele noi.

Am discutat despre măsurile pe care Guvernul poate să le ia pentru a susține nu numai compania Ford, ci și industria automotive, ci și economia în ansamblu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Dacia a reluat producția de mașini, luni, în condiții deosebite

Vestea vine în contextul în care, luni, Dacia a reluat producția de mașini la platforma industrială de la Mioveni. Totuși, angajații centrului trebuie să respecte condiții stricte de distanțare socială, iar una dintre aceste prevede gruparea lor în mai multe schimburi. Alte măsuri impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 se referă la traseul între domciliu și locul de muncă, accesul în autobuz, dar și accesul efectiv la postul de lucru pe platforma industrială.

Mai mult decât atât, la sosire, angajaților le este verificată temperatura cu ajutorul unei camere termice. Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajații poartă măști de protecție.

Regimul de restricții din România va fi relaxat în 15 mai

Reluarea activității de la Dacia coincide cu o perioadă în care România pare să se îndrepte spre relaxarea restricțiilor. Cel puțin așa au anunțat Președinția și Guvernul, iar ridicarea graduală a măsurilor de carantină ar trebui să facă un prim pas major în 15 mai, când la nivel național starea de urgență va fi înlocuită de starea de alertă.

„În interiorul localității va exista libertate deplină de circulație. Încă nu am finalizat cadrul de reglementare aferent deplasărilor în afara localității. Deocamdată am stabilit că vor fi permise deplasările și în afara localității, dar pentru o categorie de motive pe care noi le considerăm întemeiate, care în momentul în care le vom hotărâ, le vom prezenta public”, a declarat Ludovic Orban, într-o serie de declarații susținuteîn Piața Victoriei. La acel moment, el aluat parte laplecarea convoiuluicu ajutorul umanitar pe care Bucureștiul l-a oferit Chișinăului, sub formă de donație, pentru lupta cu COVID-19.

Referitor la redeschiderea industriei HoReCa, el a afirmat: „Să știți că în toată perioada aceasta atât eu, ca prim-ministru, cât și colegii mei au fost într-o permanentă consultare cu mediul de afaceri. De asemenea, săptămâna viitoare am stabilit cu doamna ministru Violeta Alexandru (n.r. – Muncă) să invităm consiliul tripartit, patronate – sindicate, pentru a discuta de planul de relansare economică. Avem întâlnire astăzi cu sectorul HoReCa, dar am avut întâlniri cu reprezentanții companiilor, asociațiilor patronale din aproape toate domeniile de activitate, pentru a identifica problemele specifice, pentru a ține cont de propunerile care există din partea acestor structuri patronale pentru fiecare domeniu de activitate. Astăzi voi asculta punctele de vedere ale reprezentanților HoReCa. Sigur, v-am spus limpede. În analiza de risc epidemiologic, restaurantele, în special cele în spații închise, sunt printre cu cele mai mare risc epidemiologic. Din cauza aceasta, după 15 martie nu vor fi deschise. Hotelurile, în condițiile respectării anumitor reguli, vor fi deschise după data de 15 mai”.

Totuși, ulterior, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, afirma că românii vor putea călători și fără a ține cont de limitalocalității, cu condiția să respecte o serie de măsuri de distanțare socială.

știre în curs de actualizare