Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, miercuri, creșterea prețului la gigacalorie de la 143 lei la 330 de lei pentru populație, începând cu data de 1 aprilie. Nicuşor Dan, Primarul General, a argumentat că sumă e apropiată de cea a oraşelor din România și că tariful nu a mai fost schimbat din 2011.
Amintim că, în octombrie, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a majorat prețul de producere a gigacaloriei, iar în ianuarie a crescut prețul de transport și distribuție.
Prețul gigacaloriei a ajuns astfel la 860 lei, dar bucureștenii au plătit 143 lei. Ei nu vor plăti retractiv, ci diferența va fi plătită de Primărie.
Propunerea de creștere a prețului la gigacalorie de la 143 lei la 330 de lei a trecut în ședința Consiliului General de azi cu 33 de voturi „pentru”, 19 voturi „împotrivă” şi o abţinere. PNL și USR au anunțat dinainte că susțin propunerea, iar PSD că se opune.
„Majorarea tarifului suportat de bucureșteni pentru gigacalorie e necesară pentru a echilibra întregul sistem centralizat de încălzire. Tariful nu a mai fost modificat din 2011. Prin această majorare, ajungem la un tarif apropiat de celelalte orașe”, a declarat Nicușor Dan, la începutul ședinței CGMB.
USR București a condiționat votul de un pachet de măsuri, între care diversificarea surselor de producție (pompe de căldură, cogenerare, investiții private) și simplificarea procedurilor de debranșare pentru consumatorii captivi.
Iar liberlii au spus că majorarea e o consecință firească a faptului că prețul de producere și transport al gigacaloriei a fost majorat de ANRE.
În urma votului de azi, bucureștenii vor plăti de două ori mai mult la căldură, din aprilie.