PSD nu vede în Ilie Bolojan un om al dialogului, așa cum este prezentat de colegii săi din PNL, ci ca pe unul care ignoră opiniile celorlalți și ia măsuri de austeritate de unul singur.
Vicepreședintele PSD Gheorghe Șoldan susține că Ilie Bolojan nu este un om al dialogului, chiar dacă este mânat de intenții bune. Oficialul social-democrat a făcut aceste declarații în emisiunea Talk B1, cu Gabriela Mihai. În acest sens, el a dat ca exemplu negocierile pe primul pachet de austeritate care a fost adoptat fără să se țină cont de propunerile PSD.
„Cu tot respectul, noi ne-am exprimat punctul de vedere pentru că în primul pachet de măsuri care a fot adoptat nu ne-a fost ascultată vocea deloc. Și acum venim și spunem că este omul dialogului (Ilie Bolojan – n. red.). Eu înțeleg și chiar cred că domnul Ilie Bolojan este plin de intenții bune și vrea să facă doar bine. Dar în același timp nu putem să impozităm mamele care sunt în concediu de creștere a copilului și să spunem că facem economii”, a spus Gheorghe Șoldan.
Politicianul social-democrat a declarat că Ilie Bolojan ar fi trebuit să prezinte mai întâi pachetul de reducere a privilegiilor și de eficientizare a cheltuielilor din administrația locală. Abia apoi, ar fi trebuit să vină cu un pachet care să conțină majorări de taxe și tăieri de salarii și pensii pentru populație.
„„Aștept cu mare nerăbdare anunțul de la ora 18.00. cred că trebuia să începem cu acest pachet prima dată pentru că trebuia să dăm exemplu din partea autorităților locale, după care să punem presiune pe oamenii de rând”, a arătat Gheorghe Șoldan.
Liderul PSD a mai spus că este nevoie ca în coaliția de guvernare să aibă loc discuții, între parteneri, din care să rezulte cele mai bune soluții. Șoldan a precizat că partidul său avea o serie de propuneri prin care s-ar fi evitat sărăcirea populației.
„Cred că pot avea loc discuții în cadrul coaliției și la final să ieșim cu cea mai bună soluție. Noi ne-am exprimat punctul de vedere și mai mulți lideri din PSD, inclusiv președintele Sorin Grindeanu au spus că ceea ce ne dorim este impozitarea companiilor, să impozităm banii pe care îi scot în afară unele companii străine, ne dorim impozitarea criptomonedelor”, a mai afirmat liderul PSD.
El a spus că pot fi luate măsuri care să nu-i afecteze foarte mult pe românii cu venituri mici. Aceasta este poziția PSD, în actuala guvernare. Este nevoie de măsuri care să nu pună presiune pe oamenii de rând.
Sunt măsuri care se pot lua fără să-i afectăm foarte mult pe românii cu venituri mici. Despre asta este vorba și asta am susținut de câte ori am intervenit, eu și alți colegi, pentru că nu putem pune presiunea tot pe oamenii de rând care, și așa, nu trec prin momente ușoare.