Scandal în USR-PLUS: Se cere demisia Ioanei Mihăilă, ministrul Sănătății. Acuzații grave: „Este o conducere incompetentă!”

Scandal în USR-PLUS: Se cere demisia Ioanei Mihăilă, ministrul Sănătății. Acuzații grave: „Este o conducere incompetentă!
Sursa: Facebook/ Ioana Mihaila

Haosul de la Ministerul Sănătății continuă. După îndepărtarea lui Vlad Voiculescu, noul ministru, Ioana Mihăilă, a ajuns un subiect controversat în cadrul coaliției. Emanuel Ungureanu, deputat USR-PLUS de Buzău, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie, se numără printre numlțumiți.

Ungureanu, unul dintre cei mai vizibili parlamentari USR-PLUS,cere demisia Ioanei Mihăilă. Punctul culminant a fost atins după ce conducerea Institutului de Urologie din Cluj-Napoca și-a anunțat zilele trecute demisia, ca protest față de lipsa de finanțare.

„Sunt foarte supărat pe Ministrul Sănătății și pe doamna ministru Ioana Mihăilă, în mod specific. În ciuda apelurilor repetate pe care le-am făcut la adresa ministerului, în calitate de deputat, conducerea Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj a fost mințită constant de Casa Națională de Asigurări, care a promis conducerii instituției o finanțare suplimentară prin mărirea TCP (tarifului pe caz ponderat), lucru care nu s-a mai întâmplat.

În plus am solicitat, fără succes, creșterea finanțării prin programul de transplant și introducerea secției ATI a Institutului în programul național AP ATI (Acțiuni prioritare ATI)”, a declarat Ungureanu pentru StiriDeCluj.ro.

Acuzații grave la adresa Ioanei Mihăilă, ministrul Sănătății

Ioana Mihăilă și echipa sa, de la Ministerul Sănătății este incompetentă, în opinia lui Ungureanu, care-l propune înlocuitor pe Adrian Wiener.

„Am făcut drumuri cu managerului Institutului, dr. Silviu Moga, la Casa Națională de Asigurări, am făcut adrese la Minister, la care nu a răspuns Ministerul timp de trei luni.

Din cauza acestui val de minciuni și angajamente ignorate, managerul Institutului de Transplant dr Silviu Moga și-a dat demisia acum câteva zile.

Practic a venit degeaba la Cluj (n.r.: Ioana Mihăilă), pentru că atunci când i-am atras atenția că lucrurile sunt grave și e nevoie de suport, am fost ignorați. Motiv pentru care am declarat public că îmi retrag sprijinul politic pentru actuala conducere a Ministerului Sănătății.

(…)Vreau să văd performanță în curtea mea. Să vină alt coleg din USR să fie ministru, spre exemplu dl. dr. Adrian Wiener, medic în Arad, care să vină la minister și să înlocuiască actuala conducere incompetentă. Lumea vrea performanță și de 6 luni nu avem”, a mai transmis Ungureanu pentru sursa citată.

În ultimii doi ani de zile, România a avut patru miniștri ai Sănătății:Victor Costache (5 luni, PNL), Nelu Tătaru (10 luni, PNL), Vlad Voiculescu (5 luni, USR-PLUS), Ioana Mihăilă (în funcție de 3 luni, USR-PLUS).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`