După ce Grupul pentru Dialog Social a cerut desființarea Institutului Revoluției Române, tot mai multe voci se alătură apelului. Mihail Neamțu, politician PMP, a anunțat și el public că dorește ca instituția condusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, ambii anchetați pentru crime împotriva umanității în dosarul Revoluției, să își înceteze activitatea.
„Institutul Revoluției condus de Iliescu trebuie desființat în 22 decembrie 2019. Iliescu judecat pentru sângele vărsat”, a scris Mihail Neamțu, sâmbătă seară, pe Facebook.
Așadar, Grupul pentru Dialog Social a cerut, sâmbătă, 21 decembrie, desființarea „autointitulatului” Institut al Revoluției Române, „instituție-fantomă”, a cărei existență „reprezintă o sfidare perpetuă la adresa memoriei noastre”. (Detalii AICI)
De altfel, directorul instituției, Gelu Voican Voiculescu a fost agresat, sâmbătă, de revoluționarii prezenți în Piața Universității, unde a fost organizată o slujbă de pomenire a eroilor martiri de la Revoluția Română. El a părăsit mulțimea cu capul spart, după ce a fost huiduit, înjurat și chiar scuipat. Fostul premier Petre Roman n-a fost nici el primit prea bine de cei ce au luptat în stradă cu regimul Ceaușescu. (Detalii AICI)
Ziua de 21 decembrie are o conotație aparte în lupta anticomunistă din România. În urmă cu exact 30 de ani, Bucureștiul devenea scena jertfelor pentru libertate, după ce Nicolae Ceaușescu, orbit de putere, neglija mișcărea revoluționară din Timișoara și convoca populația din Capitală pentru ceea ce avea să rămână în istorie drept ultimul său discurs public. (Detalii AICI)