Guvernul și-a asumat răspunderea pe măsurile fiscale. Bolojan: Vom face ordine în finanțele țării, dar nu se poate totul în câteva zile / Apel către colegii de coaliție: dublul limbaj nu ajută / Mesaj către opoziție: Cultivarea dezbinării nu crește salariile (VIDEO)

Guvernul și-a asumat răspunderea pe măsurile fiscale. Bolojan: Vom face ordine în finanțele țării, dar nu se poate totul în câteva zile / Apel către colegii de coaliție: dublul limbaj nu ajută / Mesaj către opoziție: Cultivarea dezbinării nu crește salariile (VIDEO)
Ilie Bolojan. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

UPDATE: Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, luni după-amiază, pe planul de măsuri fiscale.

Premierul Ilie Bolojan a explicat măsurile și necesitatea lor, de la tribuna Parlamentului:

  • Nu e un gest ușor nici pentru mine, nici pentru colegii mei, înțelegând greutățile care vor apărea, dar e o urgență națională și un act de responsabilitate, acest pachet e doar începutul.
  • Direcțiile de acțiune rămân neschimbate: ordine în finanțe, buna guvernare și respect față de cetățeni.
  • România a avut în 2024 cel mai mare deficit din UE – peste 9,3% din PIB
  • Pentru fiecare 100 de lei încasați, statul a cheltuit 130 de lei iar pentru asta statul se împrumută scump zi de zi pentru a funcționa. Acest lucru trebuie să se oprească, altfel ne va aștepta așa numitul „junk”. Dacă România ajunge aici, vom avea taxe mult mai mari, prețuri mai mari, dobânzi mai mari. Țara noastră s-ar întoarce cu 16 ani în urmă.
  • Această perioadă dificilă va fi limitată. După ea există speranță.
  • Suntem printre țările cu cele mai mici venituri fiscale din UE, sub 30% din PIB, față de 40% în vestul Europei.
  • Trebuie să combatem evaziunea fiscală și fraudarea banului public, dar asta nu se poate face de pe o zi pe alta.
  • Vin azi cu primul pachet de măsuri, pentru care ne asumăm răspunderea.
  • Reorganizarea TVA: cota standard va fi de 21%, cota redusă de 11%.
  • Vor crește accizele cu 10% la alcool, carburanți și tutun
  • CASS la pensii peste 3.000 de lei. Azi avem puțin peste 6 milioane de contribuabili și peste 16 milioane de beneficiari.
  • Profiturile suplimentare ale băncilor se impozitează mai mult, iar câștigurile din jocuri de noroc vor fi supraimpozitate.
  • Se limitează angajările și sporurile nejustificate.
  • Titularii din Educație nu-și pierd locurile de muncă. Vor fi mai puține plăți cu ora.
  • Bursele nu dispar dar vor fi acordate doar pentru merit real: minim nota 9, maxim 15% din clasă.
  • Am avut clase la Bacalaureat cu o bună parte cu burse de merit și unii au picat examenul. O altă anomalie – de 3 ani valoarea burselor a crescut de 25 de ori, la 4,7 miliarde.
  • Norma didactică va crește cu două ore.
  • Se spune că vor avea de suferit doar cei amărâți și sinecuriștii nu vor avea nimic de pierdut. Sunt premier cu mandatul pe masă și tot ce am spus că se va întâmpla se va întâmpla. Altfel, eu nu voi mai fi premier. Nu putem face totul în câteva zile. Toate măsurile din programul de guvernare vor aduce echitate și dreptate. Vom face ordine în finanțele țării.
  • Al doilea pachet în pregătire la Guvern va veni în completare. Până la finalul lui iulie vom reveni în fața Parlamentului. Vorbim de reforma pensiilor speciale, intrarea la pensie la vârsta generală. Vom restructura autoritățile precum ASF, ANCOM, vom face reforma administrației, prin redimensionarea aparatului central, vom combate evaziunea prin modificări legislative.
  • Vom accelera accesarea de fonduri UE.
  • Închei cu un apel adresat fiecărui român: România are o șansă reală să devină mai puternică dacă trecem cu bine de acest moment dificil.
  • Apelul către colegii de coaliție: vă rog să vă susține colegii pe care i-ați trimis în guvern să facă reforme. Nu ne ajută dublul limbaj.
  • Apelul meu către opoziție: participați la îmbunătățirea deciziei, nu la blocarea lor. Cultivarea dezbinării nu poate mări salariile și pensiile. Dacă țineți la România, spuneți-le românilor adevărul. Acesta e singurul patriotism economic.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Guvernul Bolojan urmează să își asume, astăzi, răspunderea în fața Parlamentului pentru controversatul pachet de măsuri fiscale care prevede, printre altele, majorarea TVA de la 19% la 21%, precum și înghețarea pensiilor și salariilor din sectorul public în anul 2026.

Ședința de plen reunit, amânată cu două ore

Potrivit surselor politice, ședința de plen reunit, în cadrul căreia premierul Ilie Bolojan urma să prezinte pachetul de măsuri, a fost amânată cu două ore. Trebuia să înceapă la ora 15:00, însă a fost mutată la ora 17.00, informează Hotnews. Motivul îl reprezintă prelungirea discuțiilor în cadrul Guvernului, care au depășit ora stabilită inițial pentru asumarea răspunderii.

În paralel, în fața Parlamentului au loc mai multe proteste organizate de sindicatele din educație și sănătate, nemulțumite de prevederile pachetului fiscal și de lipsa dialogului social.

Opoziția a anunțat deja că va încerca să blocheze implementarea măsurilor prin depunerea unei moțiuni de cenzură. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a confirmat oficial că va depune moțiunea împotriva Guvernului Bolojan.

Pentru ca moțiunea să ducă la demiterea Executivului, sunt necesare 233 de voturi, adică majoritatea absolută a parlamentarilor. Deocamdată, opoziția nu dispune singură de acest număr de voturi.

AICI PUTEȚI CITI DOCUMENTUL FINAL CU MĂSURILE FISCALE

Măsurile care vor face parte din acest proiect

Amintim că miniștrii reuniți în ședință de Guvern au aprobat, vineri, proiectul de lege prin care își va asuma răspunderea în fața Parlamentului.

Printre măsurile care vor face parte din acest proiect, se numără:

  • reașezarea TVA pe două praguri, cota generală la 21% și o cotă redusă de 11% (medicamente, alimente, HoReCa)
  • creșterea impozitelor pe dividente de la 10% la 16%
  • creșterea accizelor la alcool, tutun, combustibil cu 10%
  • înghețarea majorării pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026
  • pensionarii care iau pensie peste 3.000 de lei vor plăti contribuția la sănătate
  • taxă pe profiturile băncilor