Senatoarea USR Simona Spătaru l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și s-a arătat de părere că principalul „defect pe care l-a afișat” actualul șef al statului „a fost să mintă că îl preocupă educația”.
„Președintele Iohannis este, până la urmă, cel care a pus cei mai mulți premieri de la PSD în mandatele sale de 10 ani (…). Observăm că imediat după câștigarea celui de-al doilea mandat s-a lepădat de tot ce înseamnă gând liberal și a adus imediat PSD la guvernare pentru că i s-a părut mai confortabil să negocieze și să obțină și pentru partidul liberal, și, iată, și pentru propriile avantaje, arătate un pic mai târziu, această coaliție de tip PSD-PNL. Nu a scăpat însă cu această strategie pe care a avut-o de oprobriul public, de criticile pe care acum societatea și toți românii i le aduc”, a declarat senatoarea USR.
„Sunt părinte, am doi copii în școală. Cred că cel mai mare defect pe care l-a afișat a fost să mintă că îl preocupă educația. Sunt doar anul acesta 60.000 de copii, 60.000 de elevi, care nu au terminat 12 clase, deși în urmă cu 12 ani au început școala în România. Asta înseamnă să ai 60.000 de tineri condamnați la venituri foarte mici, oameni care sunt pasibili să ne plece și pleacă. După cum știți, datele arată că în continuare din România pleacă foarte mulți oameni afară, și mai bine pregătiți, dar și mai puțin pregătiți”, a adăugat Simona Spătaru.
„De ce cei mai puțini pregătiți, deși avem nevoie de forță de muncă, nu rămân în România? Iată, pentru că sistemul de educație, cel pe care președintele Iohannis îl făcea o prioritate pentru mandatele sale, din păcate, a fost fix cel care a obținut cei mai puțini bani în toate guvernările pe care le-a pus președintele Iohannis”, a mai spus ea.