PSD Dâmboviţa a votat, sâmbătă, împotriva continuării participării la guvernare în actuala formulă de coaliție și cu Ilie Bolojan ca premier. Votul s-a dat în prezența președintelui Sorin Grindeanu și a mai multor miniștri social-democrați.
Social-democrații dâmbovițeni au votat la propunerea făcută de președintele organizației județene Corneliu Ştefan. Sâmbătă, PSD Dâmbovița a organizat Conferinţa Judeţeană a Ligii Aleşilor Locali. La eveniment au fost prezenți liderul partidului, Sorin Grindeanu, şi mai mulţi miniştri social-democraţi. Votul a fost mai mult formal, prin ridicarea mâinilor, la solicitarea lui Corneliu Ștefan, fără legătură cu referendumul propus pe 20 aprilie.
„Şi, dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte (Sorin Grindeanu – n.r.), astăzi, la Târgovişte, pentru că sunt oamenii care vor vota şi pe 20 aprilie (…), o să participăm şi la acea dezbatere cu 5.000 de oameni, la propunerea dumneavoastră. Dar ne uităm ochi în ochi, suntem faţă în faţă în această sală.
Eu aş vrea astăzi, aici, la Târgovişte, să supun la vot colegilor mei din PSD Dâmboviţa dacă sunt de acord sau nu să continuăm în această coaliţie, cu actualul prim-ministru, cu partide toxice şi, bineînţeles, aşa cum suntem astăzi. Stimaţi colegi, sunteţi de acord să mergem mai departe în actuala coaliţie? Cine este pentru? Nimeni. Împotrivă? Deci toată lumea a votat pentru a schimba regula în coaliţie”, a spus Corneliu Ştefan.
Președitneel PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a propus şi cinci teme de lucru pentru social-democraţi. El a cerut mai multe proiecte de finanțare în sănătate, în educaţie, reformă administrativă, reducerea numărului de parlamentari şi un program pentru comunităţile locale.
„În ultimul an de zile avem un premier care a condus ţara numai cu foarfeca”, a adăugat Corneliu Ştefan.
Politicianul dâmbovițean a concluzionat că PSD decontează deciziile guvernamentale adoptate de Ilie Bolojan, PNL șI USR.
Preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa, primarul comunei Şotânga, Constantin Stroe, a declarat că guvernarea a ajuns un fel de nunta, în care toți s-au încins în horă, cu doi paşi înainte, doi înapoi”. Iar de la spate, a spus el, „vine USR şi fură mireasa”.
„Vizavi de mândra noastră guvernare, domnule preşedinte, suntem ca la nuntă. În sensul că e un fel de horă mare, doi paşi în spate, doi paşi în faţă, doi în spate. Când e bine, e o periniţă, ne pupăm cu toată lumea. Dar, conform tradiţiei, vine USR şi fură mireasa. Acum problema se pune de maniera următoare: ce facem cu pocânzeii, cu mesenii? Mai luăm darul sau nu îl mai luăm? Şi aici – ori ginerele se supără ca măgarul pe sat şi ne vedem de treaba noastră, ori o înghiţim şi pe asta, aducem mireasa înapoi, negociem”, a spus primarul.
Edilul a afirmat că USR are minștri slabi și nepregătiți, dar și răi, de o „răutate endemică ce vine din structura lor”. La întâlnire s-a vorbit despre decizia pe care social-democraţii ce va fi luată la consultarea internă din 20 aprilie.
„Rugăminte şi din partea mea şi din partea colegilor noştri – să hotărâm odată, să rupem pisica în două şi să ne alegem calea: ori ieşim de tot, ori fără USR. Altă cale nu se există! Pentru că, noi, ăştia de la talpă, de la firul ierbii, decontăm baletul ăsta sau hora mare. Şi atunci trebuie la un moment dat să vină naşul, să pună piciorul în prag şi să facem ce trebuie”, a mai spus Constantin Stroe, adresându-se lui Sorin Grindeanu.