Dezvăluirile presei legate de ororile din căminele ilfovene, precum și reacția politicienilor au mai umplut un pic paharul neîncrederii oamenilor în statul român. Decidenții tot promit măsuri concrete, dar până acum n-am văzut nimic. Și cum PSD și PNL, partidele azi aflate la Putere, sunt aceleași care conduc România practic de 33 de ani, sunt puține șanse ca Schimbarea să vină de la ele. Nu doar măsurile concrete lipsesc, dar și minima asumare se lasă așteptată. Niciunul dintre liderii politici nu și-a depus demisia până acum. În acest context, românii sunt tot mai dezamăgiți și mulți se gândesc să plece din țară.
„E nepermis să avem o mulțime de instituții de control care își pasează vina una alteia. Cine nu înțelege să și facă treabă, să plece acasă”, a declarat, ferm, Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Cu toate acestea, și deși e premier, Ciolacu n-a avut până acum curaj să demită vreun ministru, deși acuzațiile și presiunea publică cresc mai ales în ce-i privește pe Marius Budăi și Gabriela Firea, colegii săi de partid.
„Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii” – declarația îi aparține chiar președintelui Klaus Iohannis, în funcție aproape două mandate întregi.
În acest context, cu atât mai strigătoare la cer e lipsa de măsuri și demisii, deși scandalul „azilelor groazei” a izbucnit de mai bine de o săptămână, iar ancheta jurnaliștilor de la Centrul de Investigații Media și Buletin de București a început acum mai bine de jumătate de an.
Chiar și până să izbucnească scandalul oamenii se simțeau puțin reprezentați și erau neîncrezători în instituțiile statului român.
Potrivit unui sondaj Curs, efectuat în perioada 19 – 27 mai și citat de Digi24, 73% dintre români erau de părere că lucrurile în țară merg într-o direcție greșită.
Instituțiile cu cea mai puțină încredere din partea românilor: Parlament (93% nu au încredere) Partide politice (93% nu au încredere) Președinție (90% nu au încredere) Guvern (88% nu au încredere).
Iar dezvăluirile legate de căminele din Ilfov i-au supărat pe români și mai tare.
Tânăr: Tocmai ne pregătim să plecăm din țară. Totul este corupt. Nu suntem protejați deloc. Drept dovadă ce se întâmpla acum cu azilele.
Femeie: Sunt niște mincinoși și niște hoți.
Femeie: Îmi pare rău, cred că mi-am pierdut puțin din patriotism, din păcate. Pentru că dacă vezi în altă țară, alte conceptii… altă mentalitate, totul e mai simplu.