Surse: Negocierile dintre PNL și PSD pentru formarea Guvernului Ciucă au eșuat. Social-democrații cer să intre la guvernare

Surse: Negocierile dintre PNL și PSD pentru formarea Guvernului Ciucă au eșuat. Social-democrații cer să intre la guvernare
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Negocierile privind formarea unui guvern sunt din nou în imaps, după ce premierul desemnat, Nicolae Ciucă, împreună cu liderii PNL au avut marți seara o nouă rundă de negocieri cu PSD. Liberalii au insistat în continuare pentru susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR, variantă pe care social-democrații nu au agreat-o.

Potrivit Libertatea.ro, PSD a cerut chiar să intre la guvernare, însă liberalii au refuzat. „Asta însemnând să intrăm cu miniștri asumat și transparent. Propunere care a fost refuzată de PNL”, au declarat, pentru Libertatea, surse din PSD.

Social-democrații îi acuză pe liberali că vor să fie doar ei în guvern. Mai mult, potrivit acelorași surse nu s-a discutat despre împărțirea ministerelor între PNL și PSD, negocierile neajungând la nici un rezultat: „Nu s-a ajuns acolo, fiind refuzați din start”, au mai precizat aceleași surse politice.

Din delegație au făcut parte președintele PSD Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Paul Stănescu, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, iar președintele PNL, Florin Cîțu, se află împreună cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă.

Armistițiul propus de premierul desemnat, Nicolae Ciucă

Înaintea acestor discuții, Nicolae Ciucă a propus partidelor parlamentare un armistițiu pentru formarea unui Guvern cu puteri depline pentru o perioadă limitată în vederea soluționării crizelor.

„De trei săptămâni țara noastră funcționează cu un guvern interimar, iar o primă tentativă de rezolvare a crizei în care ne aflăm a eșuat săptămâna trecută. A doua încercare, a cărei responsabilitate mi-a fost încredințată în urmă cu cinci zile, se lovește, din păcate, de un blocaj sever”, a spus Nicolae Ciucă, printre altele.

Despre acest armistițiu a vorbit și Florin Cîțu, care a îndemnat partidele parlamentare să susțină instalarea guvernului minoritar PNL-UDMR pentru un mandat pe termen limitat.

Dacian Cioloș, președintele USR, a anunțat într-o conferință de presă că repinge armistițiul și orice propunere care nu vizează o majoritate clară în Parlament:

„Azi am propus din nou premierului desemnat soluții care să ne ajute să refacem majoritatea. E posibil ca USR să facă parte dintr-un guvern condus de PNL. E nevoie să stăm la masă și să găsim soluții. Dacă își doresc cu adevărat să formăm o majoritate hai să ne așezăm la masă și să construim o majoritate.

Un guvern minoritar are un grad ridicat de instabilitate. Câtă vreme se poate construi o majoritate pe asta trebuie să ne așezăm la masă”, a declarat Dacian Cioloș, marți seara, într-o conferință de presă.