România va încasa în luna iunie 1,3 miliarde de euro din PNRR, din tranșa a treia de plată. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Tanczos Barna.
Tanczos Barna a declarat, într-o intervenție, pe o platformă online, că România va încasa o nouă tranșă din PNRR. El se află la Bruxelles, unde participă la reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană. Între altele, discuțiile vizează aspecte legate de încasarea TVA pentru tranzacțiile online în cadrul UE și despre SAFE, sistemul de finanțare pentru Apărare.
„România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia de plată pentru PNRR. Este un aspect important, este o finanțare importantă pentru echilibrarea încasărilor de la bugetul de stat”, a anunțat ministrul de Finanțe, 13 mai, într-un mesajul video pe Facebook.
Tanczos Barna a subliniat că România are nevoie de o reformă fiscală. El a precizat că astfel de reforme nu pot fi realizate de un guvern interimar deoarece nu are prerogative și nici mandat să discute asemenea aspecte cu Comisia Europeană.
„Cu siguranță, toată lumea așteaptă dezbaterile din România despre reforma fiscală. Fără doar și poate, România are nevoie de o reformă fiscală. Avem un angajament din acest punct de vedere, dar un guvern interimar nu are nici prerogative, nici mandat să discute asemenea aspecte, nici cu Comisia Europeană, nici acasă, cu societatea din România”, a punctat ministrul Finanțelor.
Tanczos Barna a precizat că un viitor guvern, care va fi desemnat după 18 mai, va trebui să discute despre reforma fiscală. O astfel de reformă va trebui să consolideze sistemul fiscal bugetar în următoarea perioadă.
Noul guvern, guvernul care vine după acest guvern interimar, are prima și cea mai importantă sarcină: de a discuta reforma fiscală, de a prezenta această reformă fiscală societății de acasă și Comisiei Europene. Această reformă trebuie să consolideze sistemul fiscal-bugetar pentru următorii șapte ani. De aceea este un aspect important, care nu poate fi discutat de un guvern interimar. Venim acasă cu această veste bună: pe 10 iunie vin cele 1,3 miliarde de euro”, a mai spus Tanczos Barna.
În acest context, ministrul de Finanțe a precizat că pe 18 mai se va decide viitorul țării. Drept urmare, el a adresat un îndemn, pentru români, ca să iasă la vot.
„În același timp, trebuie să fim cu toții conștienți de faptul că pe 18 mai decidem asupra viitorului țării. Decidem asupra unei stabilități fiscal-bugetare sau alegem haosul, alegem incertitudinea, alegem lipsa de perspectivă? Pe 18 mai, toată societatea din România decide asupra viitorului nostru, viitorul nostru a tuturor. Haos sau predictibilitate? Veniți la vot pe 18 mai”, a mai transmis Tanczos Barna.