Tomac (PMP): Trebuie să alocăm 3% din PIB pentru Apărare. Rusia e o mare amenințare. Politicienii care critică Occidentul pentru că ajută Ucraina fac jocurile Kremlinului (VIDEO)

Tomac (PMP): Trebuie să alocăm 3% din PIB pentru Apărare. Rusia e o mare amenințare. Politicienii care critică Occidentul pentru că ajută Ucraina fac jocurile Kremlinului (VIDEO)
Imagine cu Eugen Tomac, președintele PMP, din Parlamentul European. Sursă foto: Eugen Tomac / Facebook

Președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a declarat luni, pentru B1 TV, că România trebuie să aloce 3% din PIB pentru înzestrarea Armatei, dată fiind amenințarea rusească. Tomac a mai spus că ucrainenii ne apără și țin Rusia la distanță de noi, iar politicienii care critică ajutorul Occidentului pentru Ucraina practic fac jocurile Rusiei.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Andreea Moraru pe B1 TV.

România nu a investit 2,5% din PIB pentru Apărare, așa cum s-a angajat

„Avem oameni politici care conduc destinele României într-o criză de securitate fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial și tratează toate amenințările la care e supusă România superficial, fără profesionalism și, aș îndrăzni să spun, fără pic de patriotism.

Când ai lângă frontiere o asemenea criză de război, nu ai voie să tratezi Armata Română într-un asemenea hal. Au alocat 2,5% din PIB pentru Apărare, toată lumea a spus că România, în sfârșit, își respectă angajamentele, dar în realitate, când a tras linie, s-a văzut că în 2023 am cheltuit 1,58% din PIB, în condițiile în care state ca

Polonia alocă finanțări consistente și-și înzestrează armata nu pentru că vrem rezboi, ci pentru că lângă noi e o putere militară care a declanșat un război crunt, în care mor zilnic oameni nevinovați.

Ultima declarație a lui Medvedev, prin care anunță că următorul obiectiv al Rusiei e să anexeze Odesa… e cât se poate de clar că Rusia nu se va opri, în condițiile în care 40% din bugetul Rusiei e alocat pentru apărare și securitate. Deci Rusia și-a așezat economia pe război, pe această linie merge, ceea ce înseamnă că nu are de gând să se oprească”, a declarat liderul PMP.

Tomac: Ucrainenii țin frontul rusesc departe de România

Acesta a susținut apoi că ucrainenii nu luptă doar pentru propria lor supraviețuire, ci și pentru a ne proteja pe noi de amenințarea rusă: „În aceste condiții e vital să înțelegem că ce se întâmplă în Ucraina ne afectează direct, că acei oameni luptă pentru a ține departe frontul rusesc. Dacă Ucraina ar ceda și n-ar mai fi susținută, evident că Republica Moldova, unde sunt tot români, e următoarea țintă, dar nimeni nu ne poate garanta că mai devreme sau mai târziu Rusia nu va dori să provoace NATO”.

Tomac: Politicienii care critică ajutorul pentru Ucraina fac jocurile Rusiei

„E motivul pentru care cred că una dintre prioritățile zero ale statului român în această perioadă e înzestrarea Armatei și alocarea de resurse consistente pentru Armată, chiar 3%. E o abordare realistă, ținând cont de riscurile de securitate la care suntem expuși acum atât în Ucraina, cât și în UE, având în vedere că Putin, pentru că n-a reușit să câștige războiul cum și-a propus, în câteva zile, a deschis un nou front susținut în interiorul UE. Politicienii care critică UE, SUA, Marea Britanie, NATO pentru sprijinul pe care-l oferă Ucrainei trebuie să știe că se angajează asumat de partea Kremlinului în această confruntare”, a mai declarat liderul PMP, Eugen Tomac, pentru B1 TV.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)