UPDATE: 5 februarie, ora 11:00// 60 de persoane au rămas izolate la Cabana Capra, după avalanșa care a provocat daune majore clădirii. Pompieri din judeţele Argeş, Olt, Dâmboviţa şi Vâlcea, intervin cu şenilate pentru evacuarea turiştilor. Ei vor transportați la o unitate de cazare situată mai jos decât cabana Capra. Pentru evacuarea celor 60 de persoane au fost dislocate două șenilate de la ISU Vâlcea și ISU Olt și un UTV de la ISU Dâmbovița, o autofreză de zăpadă multifuncţională, două microbuze, dar şi mai multe ambulanţe.
Poliţia judeţeană Argeş transmite că drumul care duce către cabană este închis încă din 30 octombrie, situaţie semnalizată prin indicator şi barieră, iar în aceste condiţii poliţiştii anunţă că vor veridica modul în care turiştii au ajuns la cabană. Dacă şoferii care se află cu maşinile la cabana Capra au încălcat interdicţia de a circula pe Transfăgărăşan iarna, ei pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare, dar şi suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile.
–Știre inițială–
Zăpada și viscolul au făcut prăpăd in zonele montane din aproape toată țara. O avalanșă puternică s-a produs sâmbătă noapte în munții Făgăraș. Cabana Capra a fost distrusă de zăpada care s-a rostogolit cu viteză de pe munte și a reușit să spargă ferestrele și pătrundă în interiorul acesteia.
Turiștii care se aflau cazați în momentul incidentului nu au fost răniți, însă au tras o sperietură de moarte. După ce au ieșit cu greu din cabană, au avut un șoc când au ieșit din cabană și și-au găsit mașinile îngropate în zăpadă. Avalanșa a venit de pe versantul opus, a traversat șoseaua și a lovit celebra cabană.
„O avalanșă de mari dimensiuni a lovit cabană Capra și parcarea din față cabanei. Nu sunt victime, dar sunt pagube materiale, atât la cabană, precum și mai multe mașini avariate. Avalanșă a curs pe vâlcelele ce coboară dinspre Cota 2000 (Căldarea Berbecilor), în această seară, 4 feb 2023”, se arată pe pagina de Facebook Avalanșe în Carpați.
De asemenea, la Bâlea Lac a avut loc o avalanșă puternică, la Șaua Doamnei (Curmătura Balii). Meteorologii mențin alerta de avalanșă de gradul 4 în Carpații Meridionali.