Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu este de părere că majorarea TVA, chiar dacă este soluția cea mai la îndemână pentru atragerea de fonduri la buget, nu este singura. El consideră că mai sunt și alte lucruri ce pot fi făcute, iar partidele trebuie să găsească varianta optimă.
Vasile Dîncu a făcut o serie de declarații cu privire la posibilitatea ca PSD să susțină majorarea TVA, măsură dorită de Ilie Bolojan, candidatul PNL pentru funcția de premier. Europarlamentarul social-democrat a afirmat în emisiunea Talk B1, cu Gabriela Mihai, că partidele trebuie să ia cele mai bune măsuri, împreună, pentru reducerea deficitului bugetar.
„Sigur că PSD are în vedere, mai mult decât alte partide, protecția socială, securitatea socială a cetățenilor și considerăm că este o măsură simplă, cea mai simplă măsură cu efecte imediate, cum spunea și dl senator Abrudean. Sunt și alte metode, Ne gândim împreună. Este vorba despre o coaliție și nu este dl Bolojan cel care vrea să crească TVA și nici alte partide nu se opun fundamental acestui lucru. Dar trebuie să găsim un optim”, a afirmat europarlamentarul PSD.
Potrivit spuselo sale, în primul rând ar fi nevoie de creșterea colectării taxelor și impozitelor actuale, iar mai apoi de gândirea altora noi. De asemenea, pentru viitor, Vasile Dîncu vede o reformă a administrației și a instituțiilor publice. El spune că multe agenții ar putea fi desființate, iar în locul lor ar putea fi înființate oficii, la nivelul fiecărui județ.
„Dacă vom crește colectarea, putem să găsim o sursă extraordinară. Pe lângă cea menționată înainte, a reformei administrației. Un audit al administrației se poate face anul acesta. Sigur că nu are efecte imediate, dar o descentralizare masivă poate aduce mulți bani la buget. Noi avem 30% dintre funcționarii publici la București, ceea ce este nefuncțional pentru stat și este nefiresc și pentru Europa. Agenții mari, în București, cu sute de oameni, care ați văzut ce salarii imense și-au tras pot fi înlocuite de un oficiu în fiecare județ”, a precizat politicianul PSD.
„Toți am participat la guvernări, dar ne putem opri cu aceste sinecuri. Putem să venim la un moment de normalitate, de luciditate politică din partea noastră și una din sursele acestea să fie eliminarea sinecurilor. Asta este marea problemă. Noi avem patru funcționari publici la 1000 de locuitori, sub media europeană…”, a spus politicianul PSD.
Totodată, liderul social-democrat a precizat că Ilie Bolojan, despre care s-a arătat convins că va fi nominalizat premier, va lua cele mai bune măsuri și va reforma aparatul de stat. Iar pentru aceasta, el va avea și susținerea celorlalte partide.
„Sunt sigur că dl Bolojan, dacă va deveni premier, și cred că va fi nominalizat chiar astăzi, cu experiența din administrația locală și la ceea ce a făcut în zona respetivă, va opera în aparatul de stat și va fi sprijinit de PSD și de toate celelalte partide ca să facă acest lucru. Dar deocamdată este vorba să găsim soluții, nu vinovați Și sunt posibilități, există soluții ca să depășim această situație”, a mai spus Vasile Dîncu.