Verdict final pentru Victor Ponta în dosarul cu Tony Blair: ”6 ani de umilințe și minciuni”

Verdict final pentru Victor Ponta în dosarul cu Tony Blair: ”6 ani de umilințe și minciuni”

Dosarul de anchetă a foștilor premieri Victor Ponta și Tony Blair a fost clasat, după 6 ani de cercetări. La aflarea veștii, Victor Ponta a declarat că au fost ”6 ani de umilințe și minciuni”.

Dosarul Ponta-Blair s-a închis după 6 ani

După 6 ani de cercetări, a fost închis dosarul foștilor premieri Victor Ponta și Tony Blair.

În ceea ce privește ordonanța de închidere a dosarului, Victor Ponta este clasat pentru folosire a influenței sau autorității către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, sindicat sau patronat și complicitate la spălare de bani.

În același dosar, au mai fost clasați și Ghiță Sebastian Aurelian, Chirilă Sorin Adrian și Iordăchescu Ionuț Alexandru.

Cum a reacționat Victor Ponta?

Victor Ponta a reacționat imediat când a aflat că dosarul a fost închis și a scris o postare prin care și-a exprimat opinia: „Mă bucur că în România, după atâția ani, se poate face totuși puțină dreptate. Sigur că Portocală și șefii care l-au pus sunt bine merci; sigur că nimeni nu îmi dă înapoi de cei 6 ani”.

Mai mult decât atât, acesta a declarat că această clasare nu are nici o legătură cu prescripția, ci doar cu faptul că acuzațiile aduse de Portocală au fost aberante.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`