Victor Costache, ministrul Sănătății, a subliniat că sistemul sanitar „este pregătit” și pentru eventualitatea în care numărul îmbolnăvirilor ar începe să crească tot mai mult. El a explicat că situația actuală „pare sub control” pentru că „Guvernul Orban a luat niște măsuri foarte dure” în timp util.
„Sistemul este pregătit și situația, cum spuneți dumneavoastră, pare sub control, deoarece în medicină este uneori și de multe ori mai simplu să previi decât să vindeci. Practic, știți foarte bine că din ianuarie Guvernul Orban a luat niște măsuri restrictive foarte dure. Toate aceste măsuri de distanțare socială, de restricții ale călătoriilor, de închidere a frontierelor, care au fost luate înaintea multor state europene și ne-au adus foarte multe critici”, a afirmat Costache, marți seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
Demnitarul a explicat că, „chiar și așa, am fost vulnerabilizați de contextul demografic pe care îl trăim, de această realitate demografică. Știți că avem milioane de români, care trăiesc în afara granițelor țării și a fost un reflex firesc al acestor oameni să se întoarcă în țară. Astfel, peste 90% din cazurile pe care le avem în România sunt de import. Altfel, afirm cu tărie că, prin măsurile pe care le-am luat, cred că am fi avut sub 20 de cazuri”.
„Aceasta este situația. Trebuie în continuare să fim proactivi, să fim cu un pas înaintea bolii și să continuăm aceste măsuri restrictive. Astfel, vom permite să avem o curbă de îmbolnăvire aplatizată în populația din România și asta va permite ca sistemul sanitar să nu fie suprasaturat”, a mai spus ministrul.