Revine și MESSI? A fost anunțat antrenorul care va încerca să ducă Argentina spre primul trofeu după 25 de ani de pauză

Revine și MESSI? A fost anunțat antrenorul care va încerca să ducă Argentina spre primul trofeu după 25 de ani de pauză
Messi, după finala pierdută cu Germania (CM 2014)

Se cunoaște omul care va încerca să-l conducă pe Lionel Messi în drumul spre primul trofeu cu naționala Argentinei, în speranța că cel mai bun jucător al lumii va reveni la reprezentativa țării sale.

Este vorba despre Lionel Scaloni, chiar cel care a asigurat interimatul la conducerea tehnică a „Albiceleste” după parcursul dezastruos de la Cupa Mondială 2018 din Rusia.

„Este important să știm că ceea ce dorim pentru toate selecționatele noastre. Am văzut munca lui Lionel Scaloni și, în consecință, i-am oferit posibilitatea să continue până la Copa America”, a afirmat Claudio Tapia, președintele Federației de fotbal din Argentina (AFA), pe contul oficial de Twitter al forului.

Astfel, printr-un comunicat de presă, AFA a precizat că Lionel Scaloni va rămâne la cârma Argentinei până la Copa America din 2019, care va avea loc chiar pe terenul rivalei tradiționale Brazilia, în perioada 14 iunie – 7 iulie.

Tizul lui Messi a fost numit selecționer interimar, la începutul lunii august, când l-a înlocuit pe controversatul Jorge Sampaoli, după ce Argentina a fost eliminată în optimile de finală ale Mondialului din Rusia, la capătul unui meci nebun cu echipa care avea să devină viitoarea campioană mondială (3-4 vs Franța). În orice caz, naționala „Albiceleste” ajunsese până în această fază a competiție în genunchi, după ce a trecut cu mult noroc din grupa sa cu ajutorul unor decizii controversate luate de arbitri.

Lionel Scaloni are 40 de ani și a evoluat, de-a lungul carierei sale de jucător în Europa, la echipe precum Deportivo La Coruna sau Lazio Roma. De partea cealaltă, experiența sa ca antrenor este una limitată, dat fiindcă reprezentativă U20 a țării sale este singura echipă pe care a antrenat-o.

Acesta are patru victorii, un egal și o înfrângere, toate în partide amicale, de la numirea sa la cârma „Albiceleste”. El nu a putut conta în niciuna dintre aceste partide pe starul Lionel Messi, care a decis să stea departe de naţionala Argentinei pentru o perioadă, după Cupa Mondială 2018, cu acordul conducerii federaţiei.

Naționala Argentina n-a mai câștigat un trofeu major de 25 de ani. Dacă trofeul Copa America ajungea în visteria argentiniană ultima oară în 1993, „Albiceleste” n-au mai câștigat Cupa Mondială din 1986.