Simona Halep continuă evoluțiile modeste, după revenirea în urma accidentării suferite în primăvara anului trecut. Ajunsă pe locul 26 mondial, sportiva din România a înregistrat o nouă înfrângere. De data aceasta, jucătoarea din Constanța a pierdut în fața numărului 3 WTA, Aryna Sabalenka.
Meciul a durat doar 11 minute, pentru că partida s-a desfășurat într-un format special. S-a jucat un singur set, care a constat într-un super tiebreak.
„Împotriva Arynei este foarte greu să joci fără încălzire. E bine că am luat şapte puncte, a fost distractiv să joc în faţa spectatorilor, este întotdeauna o plăcere să joc aici, la Indian Wells, aşa că vă mulţumescu tuturor.
Este foarte special şi emoţionant, pentru că la începtul carierei mele am câştigat turneul şi a fost imens pentru mine la acea vreme. Este întotdeauna o plăcere, sper să am alte amintiri plăcute de aici”, a declarat Halep, după partida „blitzkrieg”.
Premiul cel mare al competiției Eisenhower Cup 2022 a fost câștigat de Amanda Anisimova, care a încasat 150.000 de dolari. Americanca în vârstă de 20 de ani, locul 43 mondial, colaborează cu Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep. În finală, ea a învins-o pe Maria Sakkari cu 10-7. În semifinală a trecut de Paula Badosa cu 10-6, iar de Naomi Osaka cu 10-3, în sferturi.
Premiul va fi donat unei organizații care sprijină femeile.
Pentru Simona Halep urmează Indian Wells, turneu de categoria WTA 1000, care se va desfășura în perioada 9-20 martie. Premiul total este de 8,3 milioane de dolari.
A blistering start from #Sabalenka who defeats #Halep 10-7 in the first round! 🚀#TieBreakTens #EveryPointCounts pic.twitter.com/yi4RFXQlXv
— Tie Break Tens (@tiebreaktens) March 9, 2022