Mirce Lucescu împlinește astăzi, 29 iulie, vârsta de 76 de ani. De ziua sa, golgheterul campionatului Ucrainei a fost transferat de șefii de la Dinamo Kiev. Este vorba despre Vladyslav Kulach (28 de ani), care în sezonul precedent a marcat 15 goluri în 21 de partide pentru Vorslka Poltava.
Kulach s-a aflat sub contract cu Șahtior Donețk timp de nouă ani, dar nu a apucat să bifeze vreun meci oficial la fosta echipă a lui „Il Luce”. Atacantul a fost cedat definitiv la Poltava gratis, în ianuarie 2020. Acum, conducerea de la Kiev a reușit să-l aducă tot gratis pe golgheter, din calitate de jucător liber de contract.
Mircea Lucescu a preluat-o pe Dinamo Kiev, rivala celor de la Șahtior, echipa cu care românul a avut cel mai mari succese, într-un moment neașteptat. După experiența nefericită la naționala Turciei, Lucescu, la vârsta de 75 de ani, a semnat cu Dinamo Kiev și a reușit să se țină tare la cârmă, deși la început a avut ezitări.
Ultrașii l-au detestat, iar la un moment dat, românul a vrut să-și dea demisia. Ar fi făcut o greșeală, pentru că „Il Luce” a reușit să câștige campionatul, cupa și supercupa în zeonul precedent, în Ucraina.
De-a lungul carierei, Lucescu a cucerit 37 de trofee în fotbal. A fost campion în România, Turcia și Ucraina, cu șapte echipe diferite. Cariera de antrenor și-a început-o în anul 1979. Echipele din palmaresul său sunt: Corvinul Hunedoara, Dinamo București, AC Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, Dinamo Kiev și naționalele României și Turciei.