Irina Begu este un subiect controversat în rândul fanilor tenisului. Sportiva a refuzat să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în urma unor presupuse probleme medicale. Olimpiada a început, iar Begu nu stă pe tușă, așa cum mulți s-ar fi așteptat.
Sorana Cîrstea, Simona Halep, Patricia Țig, Ana Bogdan și Irina Begu au refuzat să reprezinte România la Tokyo, acuzând accidentări. Dacă primele două nu au mai participat la turnee, restul nu par să aibă probleme. Begu de exemplu, a fost eliminată astăzi de la turneul de pe zgură de la Gdynia, Polonia.
Begu, numărul 81 WTA, a treia favorită a turneului polonez, a fost învinsă în două seturi de Katarzyna Kawa, 143 WTA, cu 6-2, 6-4. Tot în optimi a fost eliminată și Irina Bara, 116 WTA, de Kristina Kucova, 150 WTA, cu 3-6, 7-5, 6-4.
În urmă cu câteva săptămâni, Begu a declarat că nu va merge la Jocurile Olimpice pentru că are o boală contagioasă, numită mononucleoză. Mai mult, la zece zile după ce a fost eliminată de la Wimbledon, Begu a participat și la turneul de pe zgură de la Budapesta. A fost eliminată de Karolina Schmieldova, o sportivă în vârstă de 26 de ani, locul 126 WTA. Pe tabloul principal de la Budapesta au mai fost româncele Ana Bogdan, Irina Bara și Jaqueline Cristian.
Singura reprezentantă a României la Jocurile Olimpice, la proba de simplu, este Mihaela Buzărnescu, iar la dublu, cuplul Niculescu/Olaru. Româncele și-au aflat de curând adversarele. Se anunță două confruntări cu mari emoții.