În cazul în care Edi Iordănescu nu va continua pe banca naționalei, Raul Rusescu afirmă că varianta ideală pentru FRF ar fi numirea lui Cristi Chivu.
Ovidiu Ioanițoaia propunea același nume, cu o completare: Chivu să fie selecționer, iar Mircea Lucescu manager general.
În așteptarea deciziei finale pe care Edi Iordănescu o va anunța zilele următoare, continuă discuțiile pe seama selecționerului care va avea obiectivul să califice România la Campionatul Mondial din 2026.
Rusescu e de părere că Federația ar trebui să negocieze prima dată cu Cristi Chivu, dacă Iordănescu Jr. nu-și va prelungi contractul.
„Dacă pleacă Edi Iordănescu, prima opțiune a mea ar fi Cristi Chivu, anunță GSP.
Am auzit lucruri foarte bune despre el la Inter și mi-ar plăcea să-l văd un nivel mai ridicat, să i se acorde încredere la fel cum i s-a acordat și lui Edi Iordănescu, mai ales după campania ratată din Liga Națiunilor.
Chivu a spus că își dorește să antreneze și așteaptă ca un club să vrea un tânăr antrenor ambițios și dornic de treabă. Vorbim despre unul dintre cei mai importanți jucători români din istoria recentă, 100% ar fi respectat în vestiarul naționalei”, a declarat Rusescu, la GSP Live.