După eliminarea prematură de la Roland Garros, Simona Halep a anunțat încetarea colaborării cu un nume greu din echipa sa: „Voi prețui mereu prietenia noastră”

După eliminarea prematură de la Roland Garros, Simona Halep a anunțat încetarea colaborării cu un nume greu din echipa sa: „Voi prețui mereu prietenia noastră”
. Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale de fotbal a României timp de 27 de ani, a făcut primele declarații despre scandalul care o are ca personaj principal pe Simona halep. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Frank Molter

Simona Halep a anunțat că se desparte de Virginia Ruzici după o colaborare de 14 ani. Dubla-câștigătoare de Grand Slam spune că a fost o experiență uimitoare și că va prețui mereu prietenia cu fosta mare tenismenă.

„Aș dori să îi mulțumesc Virginiei Ruzici pentru nesfârșita sa dăruire față de mine”

„A fost o călătorie fantastică. Aș dori să îi mulțumesc Virginiei Ruzici pentru nesfârșita sa dăruire față de mine nu numai ca jucătoare, ci și ca prietenă apropiată. A fost o experiență uimitoare de 14 ani împreună și o adevărată bucurie să lucrez cu ea. Voi prețui mereu prietenia noastră. Acum, aș dori să urez bun-venit unui nou membru în echipa mea. Sunt entuziasmată să anunț că voi lucra cu Nina Wennerstrom și Wesport – Sport Management! Abia aștept ce urmează!”, a scris fostul lider mondial, sâmbătă, pe Facebook.

În 1978, Virginia Ruzici a devenit prima tenismenă din România care a cucerit Roland Garros.

Simona Halep, eliminată de la Roland Garros în turul II, o premieră negativă a ultimilor ani

Creditată de mulți cu șanse mari să ajungă în fazele superioare ale competiției, Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a părăsit prematur Roland Garros, fiind eliminată în turul al II-lea pentru prima oară după anul 2015. Câștigătoarea ediției din 2018 a fost învinsă pe zgura pariziană de Qinwen Zheng (19 ani, 74 WTA), și cedase un set și în runda inaugurală, în compania Marianei Schunk (18 ani, 165 WTA).

Românca susține că a avut un atac de panică în timpul partidei cu tânăra tenismenă chineză.

Potrivit GSP.ro, întrebată de intervenția medicilor din setul decisiv, Halep a răspuns: „Am avut un atac de panică. Nu am știut cum să gestionez situația, pentru că nu mi se întâmplă foarte des. Nu m-am mai putut concentra, nu am mai avut aceaași coordonare pe teren. Ea a profitat de acest lucru. După meci a fost destul de greu, dar mi-am revenit. M-am recuperat și trebuie să învăț ceva din acest episod. Mă bucur că acum pot zâmbi. Știam că totul va fi bine, doctorii au verificat fiecare aspect”.