Edi Iordănescu (46 de ani) a fost nevoit să prezinte legitimația pentru a pătrunde în arena din Munchen, locul disputării optimii de finală România – Olanda.
Delegația României a ajuns la stadion cu o oră și 35 de minute înaintea disputei cu Olanda. Printre federali s-a aflat și de această dată politicianul Vasile Dîncu, avându-l alături pe fiul lui.
Edi Iordănescu a întâmpinat un mic obstacol. Un steward i-a cerut să prezinte legitimația pentru a intra în stadion. Selecționerul s-a conformat zâmbitor și a depășit rapid situația, anunță GSP.
La coborârea din autocar a ieșit în evidență și Olimpiu Moruțan. Accidentat, mijlocașul ofensiv a vrut să fie alături de „tricolori” în fiecare moment al aventurii de la Euro.
Și Vasile Mogoș, titular pentru prima dată la un turneu final, a fost remarcat. A coborât printre ultimii și a făcut semnul crucii la intrarea în stadion.
Peluza atribuită României este cea a gazdelor de pe Allianz Arena, unde toate scaunele sunt de plastic. În peluza opusă, cea ocupată de fanii batavi, scaunele sunt de metal.