Eduard Novak: Stadioanele ar putea fi redeschise pentru suporteri peste aproximativ 3 luni

Eduard Novak: Stadioanele ar putea fi redeschise pentru suporteri peste aproximativ 3 luni
Noul stadion din Ghencea / Foto: CSA Steaua

Stadionele ar putea fi deschise pentrusuporteri, la capacitate redusă,peste aproximativ trei luni, a anunțat azi,ministrul Tineretului şi Sportului. Eduard Novak a declarat că presiunea este mare, însă majoritatea țarilor europeane nu riscă să readucă spectatori la competițiile sportive, din cauza pandemiei de COVID-19.

„Presiunea este din ce în ce mai mare. Din partea mea, ar putea să se întoarcă suporterii şi mâine. Dacă vedem însă exemplele de afară, nu este încă deschis nimic şi cumva trebuie să ne raportăm la ce se întâmplă afară. Haideţi să o luăm pas cu pas. Prima oară ne zbatem să trecem de la testele PCR la antigen, ca să uşurăm puţin bugetele structurilor sportive şi federaţiilor, şi mai încolo, peste două-trei luni, să vedem cum va evolua pandemia, poate reuşim într-un procent să readucem spectatorii înapoi. Cunoaşteţi foarte bine cum este fotbalul. La teatre nu o să se strângă niciodată spectatorii în primul rând şi să ţipe la actori. La fotbal este puţin diferit şi cred că oamenii care lucrează şi analizează astfel de comportamente ştiu foarte bine de ce au luat această decizie. Dacă noi am fi ultima ţară din Europa care nu ar avea deschis, aş înţelege, dar trebuie să vedem ce se întâmplă şi în Europa şi să ne raportăm la ce se întâmplă acolo”, a declarat Novak, potrivit agerpres.

Referitor la bugetul ministerului din acest an, Novak s-a arătat mulţumit, afirmând că va fi împărţit federaţiilor în funcţie de performanţă.

Avem un buget foarte bun pe execuţie anul acesta. Am dezvoltat nişte criterii de împărţire a bugetelor federaţiei şi sunt şase criterii foarte solide, de performanţă, costul federaţiei, pe care nimeni nu poate să le conteste şi efectiv fiecare federaţie îmi doresc ca de anul acesta să intre într-un echilibru. Fiecare sport să simtă care este locul lui şi dacă doreşte să aibă un buget mai mare, să lucrez profesionist”, a mai declarat ministrul.

Ultima oră
10:13 - Israelul își închide granițele din cauza variantei Omicron. Se ia în calcul administrarea celei de-a patra doză de vaccin
09:44 - Incident la metroul din București. Circulația garniturilor este perturbată
08:54 - Aglomerație la Târgurile de Crăciun. Autoritățile impun primele restricții (VIDEO)
08:23 - Au început repetițiile de 1 Decembrie. Principalele artere rutiere din centrul Bucureștiului, închise
23:47 - Turiștii români aflați în vacanțe exotice în estul Africii, în afara primejdiei provocate de varianta Omicron: „Mai mult cred că se îngrijorează cei de acasă” (VIDEO)
23:18 - Ana-Maria Popescu, pentru a cincea oară cea mai bună spadasină a lumii, un record absolut: „Sunt dovada vie că visele devin realitate atunci când crezi și muncești pentru ele” (VIDEO)
22:58 - Dr. Mihai Craiu: Ce este mai greu abia vine. Vaccinarea modestă va aduce repede un nou val, cu multe decese prevenibile
22:39 - Joe Biden, informat despre situația provocată de varianta Omicron. Anthony Fauci nu exclude posibilitatea să fie deja prezentă în SUA: „E aproape invariabil să se răspândească în cele din urmă peste tot”
22:19 - O persoană accidentată la săniuș în Gorj a fost transportată la spital. Salvamont România: Prezenta un traumatism toracic / Vă îndemnăm la prudență în practicarea sporturilor montane
22:09 - Netflix, anchetată în Rusia pentru că ar fi difuzat conținut cu tematică LGBT în rândul minorilor. Compania americană riscă și o suspendare temporară