UEFA a transmis că își dorește ca steagurile rusești să nu fie pe stadion atunci când Ucraina va juca luni, 17 iunie, primul său meci la Campionatul European, după ce unele au fost afișat în tribune la alte meciuri.
UEFA a anunțat că personalul de securitate va încerca să intercepteze și să îndepărteze steagurile rusești de la afișarea lor pe stadionul din Munchen, unde Ucraina joacă luni după-amiază cu România, în faza grupelor Euro 2024, informează AP News.
Echipele rusești au fost interzise de UEFA în competițiile internaționale la câteva zile de la invazia militară completă a Ucrainei, începând cu februarie 2022.
Totuși, cetățenii ruși ar putea încerca să cumpere bilete pentru meciurile de la Euro 2024. Drapelul național format din benzi orizontale albe, roșii și albastre a fost arborat la unele dintre primele meciuri din faza grupelor, inclusiv la Munchen, vinerea trecută, alături de steagurile Scoției, la meciul de deschidere cu Germania.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, se află luni în Bavaria, în contextul marcării a 25 de ani de relații bilaterale română-bavareze. De asemenea, Ciolacu va fi prezent și la meciul România – Ucraina de la EURO 2024.