Prin intermediul vocii lui Konstantino Koveos, canadienii au asigurat că suplimentul nu a fost contaminat. De asemenea, compania a declarat că Simona Halep nu i-a dat în judecată, așa cum a anunțat avocatul ei.
Simona Halep este suspendată patru ani din tenis, după ce ITIA a publicat verdictul final. Sportiva noastră a anunțat că va face apel la TAS, unde speră la anularea sau diminuarea pedepsei.
„Ați văzut dosarul de la tribunal. Ați văzut acolo că nu sunt alte lucruri privind compania noastră. Orice altceva în afară de ceea ce este în dosar sunt păreri. Dacă ITIA a luat o decizie finală înseamnă că aia e decizia finală. Nu există dubii! Dacă ne-am apuca să contestăm deciziile ITIA vă puteți imagina ce s-ar întâmpla cu toate celelalte cazuri de dopaj din istorie?! Ar exploda toate. Practic, ajungem să punem la îndoială credibilitatea ITIA. Dacă fiecare s-ar testa în propriul laborator privat ajungi să obții rezultatul pe care ți-l dorești, nu?”, a declarat Koveos.
Avocatul Simonei Halep, Bogdan Stoica, a anunțat că după suspendarea sportive s-au luat deja măsuri contra firmei canadiene.
„Am dat în judecată compania canadiană cu mai bine de o lună și jumătate în urmă. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubire, el nu va avea decât o influență civilă, nu poate să aibă niciun un fel de influență în dosarul sportiv”, a spus Bogdan Stoica, potrivit eurosport.ro.
Konstantino Koveos a negat informația, dând de înțeles că în cadrul procesului nu s-ar justifica contextul în care lucrurile sunt clare, iar firma e absolvită de orice vină.
„Este fals (n.r. că au fost acţionaţi în justiţie). Nu putem să vorbim foarte multe despre caz, dar suntem în legătură cu avocații noștri. Inclusiv în dimineața asta am discutat. Nu înțeleg de unde vin lucrurile astea”, a fost reacţia canadianului.
Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a respins total afirmațiile patronului firmei care a livrat suplimentul, care a susținut că „e un fals că Halep ne-a dat în judecată”.
„I-am dat în judecată de acum o lună, dar procedurile legale durează pentru că nu există mediere sau ceva asemănător, noi nu avem ce înțelegere să facem cu ei”, a declarat avocatul sportivei noastre pentru GSP.ro.