Fotbal: Astra Ploiești – Gloria Bistrița, scor 2-1 în prima etapă a Ligii I

Fotbal: Astra Ploiești - Gloria Bistrița, scor 2-1 în prima etapă a Ligii I
Foto: ziuaveche.ro

Formația Astra Ploiești a învins în deplasare, duminică seara, echipa Gloria Bistrița, cu scorul 2-1 (2-1), într-un meci din prima etapă a Ligii I.

Pentru Astra Ploiești a marcat Fatai de două ori, în minutele 4 și 10, iar pentru Gloria Bistrița a înscris Predescu în minutul 31, relatează Mediafax.

0-1: Fatai deschide scorul cu o reluare din şase metri, după o centrare a lui Morais;

0-2: Acelaşi Fatai înscrie golul doi, după ce primeşte o pasă printre fundaşii echipei gazdă

1-2: Predescu marchează pentru Gloria cu o lovitură de cap de la aproximativ 18 metri.

În minutul 43, Predescu a trimis mingea în poarta Astrei, dar reuşita a fost anulată din cauza unui fault anterior al lui Bratu.

Tot aproape de finalul primei reprize, mingea l-a lovit în mână pe Găman în careul oaspeţilor, iar gazdele au solicitat acordarea unei lovituri de la 11 metri, dar arbitrul partidei a considerat că nu se impune acordarea unui penalti.

La meci au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.

Ultima oră
08:41 - Companiile din România preferă împrumuturile externe. Un stoc ridicat de datorie către creditori externi poate deveni o problemă în vremuri de criză, avertizează BNR
08:35 - Despărțire surpriză în lumea mondenă: Cristian Boureanu și Laura Dincă și-au spus adio după aproape șapte ani de relație
08:18 - Ce se va întâmpla cu atleta din Belarus, forțată să părăsească Jocurile Olimpice. Anunțul făccut de autoritățile japoneze
08:16 - Alina Șerban (ANM): Disconfort termic deosebit de accentuat în sudul și sud-estul României, cu valori spre 41 de grade în Muntenia. În restul țării, vorbim de o scădere semnificativă a temperaturilor (VIDEO)
07:43 - Incendiile de vegetație au provocat noi evacuări de turiști în Turcia. Grecia, Italia și Bosnia s-au confruntat și ele cu flăcări violente / Insula Rhodos a rămas fără apă și curent electric (VIDEO)
07:15 - Furtunile au făcut ravagii în țară. Maramureș, printre cele mai afectate județe (VIDEO)
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)