Cornel Dinu, fost jucător al naționalei și selecționer, critic din fire, este greu de impresionat. În schimb, Octavian Popescu, puștiul de 18 ani de la FCSB a reușit să-i atragă atenția dinamovistului, după ce Ilie Dumitrescu și Basarab Panduru au remarcat calitățile atacantului.
Octavian Popescu a impresionat cu viteza, tehnica și siguranța sa. A fost comparat cu Nicolae Dobrin, iar Cornel Dinu a declarat că tânărul jucător are o forță de pătrundere mai mare ca a lui Adrian Mutu.
„Asta ne șochează. N-am mai văzut un astfel de jucător, de ani buni. El provine dintr-o familie de fotbaliști, unchiul său era extremă stângă la Târgoviște. E interesant asta.
Florinel Coman nu are pătrundere atât de sigură ca Octavian Popescu, dar simte golul, trage mai bine de la distanță. Eu n-am mai văzut de mulți ani un jucător de atac cu așa forță de pătrundere. De asta ne impresionează. Mutu nu avea această forță de pătrundere”, a declarat Cornel Dinu, la Telekom Sport.
Gigi Becali simte că Octavian Popescu îi poate aduce mai mulți bani decât Dennis Man, Florinel Coman sau Olimpiu Moruțan.
Omul de afaceri l-ar ceda cu minimum 20 de milioane de euro, în condițiile în care ar avea și un procent de 20-25% dintr-un viitor transfer.
„Ce vă spuneam că Moruțan e bun și o să fie scump. Păi, dacă el trage mingea cu talpa. Trage la poartă ca Messi. La șutul ăla nu mai poate face nimeni nimic.
Pentru Tavi Popescu dacă primesc ofertă de 20 de milioane nu-l dau. Adică, îl dau cu 20 de milioane, dar mai vreau 20 sau 25 la sută din viitorul transfer. La Man mai am 5% procent. Popescu va ajunge la 500 de milioane. Are cât Mbappe și Neymar la un loc”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.