Gabriela Ruse a obținut calificarea în optimile turneului WTA 125 de la Hong Kong, după ce a învins-o pe chinezoaica Qiang Wang, favorita gazdelor.
Sportiva noastră, aflată pe locul 93 în clasamentul WTA, a învins-o în meciul de debut pe favorita gazdelor, Qiang Wang. Gabi Ruse a controlat întreg meciul, care s-a terminat în doar 53 de minute cu scorul 6-0, 6-4,conform G4Media.
Aceasta a fost a doua întâlnire dintre cele două sportive, ambele câștigate de româncă. Gabriela Ruse se pregătește acum de optimile de finală unde o va întâlni pe Ajla Tomljanovic, care a trecut în trei seturi de canadianca Stakusic, scor 6-4, 5-7, 6-0, după un meci care a durat mai bine de două ore.
Favorita gazdelor, Qiang Wang, a fost în top 15 mondial, cel mai sus fiind în clasamentul WTA pe poziția a 12-a, pe 9 septembrie 2019. Anul acesta, Wang a jucat doar cinci partide, pe care le-a pierdut. În prezent, în clasamentul mondial ocupă locul 403.
În urma calificării în optimile de finală, Gabi Ruse va primi 2000 de dolari și 15 puncte în ierarhia WTA. Pe tabloul principal de la Hong Kong se află și Simona Halep, care o va întâlni mâine pe Arina Rodionova.