Golgheterul din sezonul trecut al Ligii 1, George Țucudean, s-a retras temporar din fotbal. Mai mult, atacantul i-a cerut și selecționerului Cosmin Contra să nu îl convoace pentru dubla cu Spania și Malta din cauza problemelor de sănătate, relatează B1TV.
Golgheterul CFR-ului a luat această decizie ca urmare a celor două intervenţii pe cord la care a fost supus în ultimele luni. Deşi are numai 28 de ani, Ţucudean s-a confruntat în ultimul an cu mai multe probleme la inimă, fiind operat de două ori fără ca afecţiunea să dispară.
Prin urmare, fotbalistul a hotărât să renunţe temporar la fotbal, pentru a fi supus unor analize amănunţite. George Ţucudean a ratat primele meciuri oficiale ale CFR-ului din acest sezon.
Golgheterul sezonului trecut a suferit a doua intervenţie chirurgicală minoră la inimă tot la Viena, unde a avut loc şi cea din urmă cu patru luni. S-a spus că atacantul e recuperat, însă acesta a recunoscut că îi este frică de fiecare dată când e pe teren.
După ce se va recupera complet, Ţucudean va lua o decizie finală privind aventuala continuare a carierei.
„Clubul CFR 1907 Cluj anunță faptul că atacantul nostru George Țucudea va lua o pauză de la activitatea fotbalistică! Totul vine ca urmare a problemelor de sănătate apărute în ultimele luni care l-au ținut departe de teren. În perioada care va urma, fotbalistul își va lua o pauză pentru refacere și pentru a efectua câteva investigații suplimentare, care să-i ofere garanția că poate reveni în fotbal la cel mai înalt nivel.
Noi, toți cei din Familia CFR, suntem și vom fi mereu alături de George Țucudean și îl vom susține în toate demersurile sale. Avem toată încrederea că “Țucu” va reveni mai puternic în iarbă și că ne va ajuta în continuare să câștigăm trofee. Și-a adus contributia de atâtea ori prin golurile sale în obținerea unor victorii importante, iar acum e rândul nostru să fim alături de el.
Multă sănătate! Te așteptăm din nou în Gruia!”, a anunțat campioana României, printr-un comunicat, potrivit gsp.ro.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.