Hagi şi Popescu au adus un antrenor anonim la Viitorul

Hagi şi Popescu au adus un antrenor anonim la Viitorul
Foto: Hepta.ro

Gică Hagi a renunţat la banca tehnică a celor de la Viitorul, dar rămâne patronul constănţenilor, desigur. „Regele” şi preşedintele său, Gică Popescu, au ales următorul tehnician al echipei: pe spaniolul Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez (35 de ani).

Cine este acest tehnician iberic?

Născut la 18 ianuarie 1985 la La Coruna, Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez a fost manager al formației Al Ahli din Qatar în perioada decembrie 2018 – noiembrie 2019, precum și antrenor secund în La Liga, la Real Sociedad, în intervalul iulie 2018 – noiembrie 2018, informează Digisport. Înainte de a deveni secund la Real Sociedad, Ruben de la Barrera a mai fost antrenor principal la diferite echipe din ligile inferioare ale Spaniei, precum CD Villaralbo, CD Guijuelo, Real Valladolid B sau Leonesa.

Ce obiective are Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez?

Spaniolul a vorbit chiar el despre obiectivele pe care le are pe banca Viitorului: „Suntem conștienți unde ne aflăm și avem responsabilitatea și motivația de a continua dezvoltarea și producerea fotbaliștilor de nivel european. Obiectivul este clar. Pe de o parte de a continua dezvoltarea jucătorilor din cadrul Academiei, iar pe de altă parte de a genera o atmosferă pozitivă, care să ne permită să ne dezvoltăm cât mai repede, o mentalitate de a îmbunătăți filosofia pe care o avem„.

Gică Hagi a luat o pauză

Hagi, care a câştigat titlul cu Viitorul, în 2017, a luat o pauză, deocamdată,dar nu este exclus să semneze cu un club de „afară”. „I-au ajuns 10 ani de stres, de muncă, de implicare sută la sută. Vrea liniște, vrea să facă pauză fiindcă i-a ajuns. Chiar nu trebuie să privească nimeni într-un alt mod acest lucru, ci pur și simplu fiindcă vrea să se liniștească. Atât și nimic mai mult”, a spus Gică Popescu, preşedinte la Viitorul.