Simona Halep a anunțat că încheie colaborarea cu Thierry Van Cleemput, antrenorul pe care abia îl angajase, imediat după finala turneului de la Doha pe care a pierdut-o în fața belgiencei Elise Mertens.
Simona Halep a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Van Cleemput, dar a precizat că „nu există chimie” între ei pentru ca această colaborare să fie continuată.
„Am încercat pentru o perioadă şi s-a încheiat. Am decis să punem stop din moment ce nu ne potrivim. Este o persoană bună, un om foarte amabil, dar pe terenul de tenis nu există chimie între noi. Rămânem prieteni, e un om foarte bun”, a spus Halep într-un interviu pentru WTA Insider.
Sportiva a precizat că pentru moment nu va căuta un nou antrenor deoarece simte nevoia de „puțină libertate”.
„Pot spune că nu caut un antrenor în momentul de faţă. Am echipa mea, am nevoie de puţin timp. Am spus la începutul anului că am nevoie de un tehnician. Încă am, simt nevoia aceasta, dar în acelaşi timp simt că am nevoie de puţină libertate. Vreau să pun în aplicare ce am învăţat de la Darren în aceşti ani”, a susținut Halep.
Faptul că relația dintre Halep și Van Cleemput nu este una apropriată a fost vizibil încă din timpul semifinalei cu Elina Svitolina când sportiva nu a dorit să apeleze la posibilitatea de a primi sfaturi pe teren în timpul partidei, deși recurgea des la acest lucru pe când era pregătită de Darren Cahill.
Colaborarea dintre Simona Halep și antrenorul belgian a început la scurt timp după Australian Open, dar româncă a decis să rupă relația chiar după primul turneu jucat alături de Van Cleemput. Înainte de colaborarea cu acesta, Halep a avut o relație de două ani cu Darren Cahill, antrenor care a și ajutat-o să ajungă pe primul loc mondial. Australian a rupt colaborarea la finalul anului pe motiv că vrea să petreacă mai mult timp cu familia.