În plină criză bugetară, CSM București a anunțat că Adrian Vasile revine în funcția de antrenor al echipei feminine de handbal feminin, după plecarea danezei Helle Thomsen.
Adrian Vasile a semnat un contract valabil pe un sezon cu CSM București, „asta după un an de pauză plătită cu zece mii de euro pe lună”, notează Cațavencii.
Potrivit sursei citate mai sus, antrenorul „a fost demis anul trecut din cauza performanțelor extrem de slabe, dar a continuat să primească salariul până la finalul contractului abia încheiat”.
Se pare că, potrivit unor surse citate de Cațavencii, între CSM și Adrian Vasile a existat o clauză prin care clubul înceta să-i plătească tot restul contractului doar dacă, până în 2025, el își găsea un alt angajament.
„Cum nimeni nu i-a oferit nimic peste ce primea dacă stătea acasă, omul a ales banii fără muncă”, a concluzionat Cațavencii.
Pe pagina oficială de Facebook a clubului au apărut nenumărate comentarii prin care românii se arată revoltați de această decizie a CSM.
„Nu va fi rusine. Nesimtire crasa la adresa suporterilor clubului si o sfidare a intregului handbal. L-ati tinut in vacanta un an de zile pe bani buni si acuma il aduce-ti inapoi. Tocati milioane de euro din banii contribuabililor bucuresteni si va bateti joc de ei fara nici o jena.” / „Doamne fereste! Va bateti joc de noi! Mi-e scarba!”/ „Asta a fost picătură care a umplut paharul. Din momentul asta ma dezic de tot ce înseamnă acest club de amatori, politic”/ „Urmează al șaselea sezon distrus de Adi Talent!!!”/ „Bătaie de joc premium. Sa plătești pe cineva, pentru a scăpa de el, iar mai apoi să-l aduci tot pe ala, e sfidare la cel mai înalt nivel. Doamna Vărzaru s-a compromis definitiv. A fost mare handbalista, dar un manager foarte mic” / „Rușinos, dacă tot cu Vasile v-ați găsit să faceți performanță!”, sunt doar câteva dintre comentariile publicate pe pagina de Facebook a CSM București.