La ce sumă a evaluat Gigi Becali lotul echipei FCSB: „Doar Tavi Popescu poate să valoreze 30 de milioane de euro”

La ce sumă a evaluat Gigi Becali lotul echipei FCSB: „Doar Tavi Popescu poate să valoreze 30 de milioane de euro”
Gigi Becali

Gigi Becali, patronul FCSB, a evaluat lotul echipei sale, FCSB, la peste 50 de milioane de euro, acesta subliniind că doar Octavian Popescu ar putea valora peste 30 de milioane de euro.

„Dacă e să-i dau așa repede, iau 50 de milioane fără probleme”

Gigi Becali a declarat în trecut, ca răspuns a suporterului ultraș Gheorghe Mustață, că e dispus să vândă clubul de fotbal suporterilor pentru suma de 10 milioane de euro, iar în schimb, o să formeze o altă echipă – FCSB 2.

„Eu nu dau echipa, eu dau doar numele. Toți jucătorii îi țin. Cred că jucătorii valorează 50 de milioane de euro, cel puțin. Bine, e și în funcție de Tavi Popescu, care poate să valoreze 30 de milioane, 20 de milioane, 5 milioane.

Minim, minim, dacă e să-i dau acum, pe toți, ar fi 50 de milioane de euro. Dacă e să-i dau așa repede, iau 50 de milioane fără probleme. Mai sunt Coman, Olaru, Tănase, Ianis Stoica, Musi, mai am vreo doi-trei copii”, a declarat Becali pentru AS.ro.

Conform platformei Transfermarkt, specializată în cotele de piață ale jucătorilor, întreg lotul echipei FCSB valorează în acest moment 32.35 milioane de euro. Valoarea este foarte mult ridicată de către jucătorul Florin Tănase, evaluat la 5 milioane de euro, Florinel Coman, evaluat la 4,5 milioane de euro și Darius Olaru, evaluat și acesta la 4 milioane de euro.

Jucătorul pe care Becali se așteaptă să primească 30 de milioane de euro, Octavian Popescu, este cotat la 1,6 milioane de euro.

Ultrașii vor să cumpere clubul FCSB

Reprezentantul suporterilor FCSB, Gheorghe Mustață, a declarat că suporterii clubului l-ar cumpăra pe acesta pentru a readuce gloria Stelei de altă dată.

„Cu cât ne răspunde mai repede, cu atât e mai bine pentru noi. Important e să răspundă și să avem timp să ne mobilizăm pentru campanie. În clipa când avem răspunsul, mai ales dacă este afirmativ, așteptăm numai numărul de cont unde să trimitem suma de 10 milioane de euro.

Din acea clipă, lângă noi apar imediat gloriile steliste, investitorii, suporterii care și-au arătat disponibilitatea să trimită suma de 10 euro pe an”, a declarat acesta, conform gsp.ro