23 august 1973 este data la care Ilie Năstase devenea primul număr 1 în clasamentul ATP.”Toţi care au venit la mine în casă şi vedeau premiul ăla îmi spuneau: ‘Haideţi, domnule, că aţi aranjat cu ăia să vă dea premiul pe 23 august, de ziua României’.
Aflat timp de 40 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, de la 23 august 1973 până la 2 iunie 1974, când a fost detronat de australianul John Newcombe, Năstase nu vrea să fie comparat cu Simona Halep, care a petrecut 64 de săptămâni ca număr 1 WTA, pentru că „fiecare e pe felia lui, ea la fete, eu la băieţi”.
Şi spune că nici nu ar fi preferat să joace tenis astăzi, când premiile sunt incomparabil mai mari.
În ceea ce priveşte performanţa de a se clasa pentru prima oară în istoria tenisului pe primul loc mondial, statul român nu l-a recompensat nici măcar cu simplele felicitări. A primit în schimb o „pensie specială” de 1.435 de lei lunar.
Referitor la fostul număr 1 WTA, Simona Halep, care aşteaptă verdictul după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, Năstase spune că românca este departe de a-şi fi încheiat cariera, având şanse să revină şi după o posibilă suspendare.
„Simona Halep nu m-a depăşit niciodată pe mine, ea le-a depăşit pe fete, eu sunt la băieţi, nu am eu treabă cu Halep. Că a stat ea 64 de săptămâni şi a luat două Grand Slam-uri, sau eu am luat două şi cinci la dublu… Nu, fiecare este pe felia lui, nu vreau să mă compar cu nimeni.” – a spus Ilie Năstase într-un intreviu pentru Agerpres.