Mădălina Amăistroae, două victorii de senzație la Jocurile Olimpice. A eliminat-o pe ocupanta locului 9 mondial la tir cu arcul și s-a calificat în optimi

Mădălina Amăistroae, două victorii de senzație la Jocurile Olimpice. A eliminat-o pe ocupanta locului 9 mondial la tir cu arcul și s-a calificat în optimi
Sursa foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Mădălina Amăistroae a obținut două victorii uriașe la tir cu arcul, miercuri, la Jocurile Olimpice, și s-a calificat în faza optimilor de finală.

Mădălina Amăistroae, două victorii olimpice la tir cu arcul

Mădălina Amăistroae, locul 47 în calificări, a reușit să o învingă pe israelianca Mikaela Moshe, locul 18 în calificări, cu un categoric 7-1.

În șaisprezecimi, românca a repurtat o nouă victorie, 7-3 cu italianca Chiara Rebagliati, ocupanta locului 9 mondial la tir cu arcul.

Optimile se joacă pe 3 august

Conaționala noastră încă nu își cunoaște adversara din optimi, fază care se va desfășura pe 3 august.

Pentru Mădălina Amăistroae este a doua prezență a Jocurilor Olimpice. La Tokyo 2020 (ediție desfășurată în 2021), pe când avea 18 ani, s-a clasat pe poziția a 33-a.

Cel mai bun rezultat al României la proba olimpică de tir cu arcul a fost stabilit în 1980, la Moscova, acolo unde Aurora China termina pe locul 13.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`