Marius Șumudică a oferit detalii despre întâlnirea cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care i-a spus că părea „mai gras” la televizor.
Antrenorul român al lui Gaziantep s-a întâlnit cu președintele Turciei și a vorbit pentru GSP.ro despre scurta discuție pe care a purtat-o cu Erdogan.
„Turcii vor să-mi dea pașaport, este o onoare imensă. Sunt impresionat și bucuros că zilele trecute am întâlnit unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Am stat pentru câteva minute în compania dânsului, am fost onorat să-l întâlnesc pe Recep Tayyip Erdogan când a sosit la noi în oraș”, a declarat Marius Șumudică.
Tehnicianul spune că discuția cu liderul turc a durat „cam 4-5 minute”.
„Cu mine a stat de vorbă cam 4-5 minute. A dat mâna cu cei mai importanți oameni din oraș, din zonă, apoi cu bașkanul clubului, după care a ajuns în dreptul meu.
«Parcă ești mai gras la televizor!», mi-a spus, zâmbitor. «De la baclavalele astea bune», am glumit și eu. A început să râdă și dânsul. Apoi, m-a chestionat dacă vreau să devin cetățean turc, i-am replicat că da, că este o onoare. M-a mai întrebat cum merge treaba la echipă, cum mă descurc, am vorbit câteva minute.
Oricum, ca să fie clar, eu nu renunț la cetățenia română! Chiar dacă aș primi pașaportul turcesc, eu sunt și voi fi mereu român”, a mai declarat Șumudică pentru GSP.ro.