Marius Șumudică și Marian Copilu au fost demiși de la CFR Cluj. Cine ar putea fi noul antrenor

Marius Șumudică și Marian Copilu au fost demiși de la CFR Cluj. Cine ar putea fi noul antrenor
Foto: Facebook

Steaua Roșie Belgrad a învins CFR Cluj cu 1-6 în meciul de joi seara. Astfel, CFR Cluj a părăsit Europa League, urmând să joace în grupele Conference League.

În aceste condiții, patronul CFR Cluj, Ioan Varga, a anunțat că Marius Șumudică, dar și întreg staff-ul, inclusiv președintele clubului, Marian Copilu, au fost demiși, transmite Digi Sport.

Marius Șumudică și Marian Copilu, demiși de la CFR Cluj

Neluțu Varga ar fi fost nemulțumit de parcursul european al echipei din cursul acestei veri, transmite sursa citată.

Orice este posibil, știu ambițiile patronului CFR-ului, care erau altele în acest an. Obiectivul era calificarea în grupele Champions League sau Europa League, nu campionatul pentru acest început de sezon.

Știu că existau nemulțumiri ale patronului cauzate de parcursul european, și e normal”, a declarat fostul director sportiv al CFR Cluj, Bogdan Mara, la Digi Sport.

Achizițiile din această vară au fost un alt motiv ce ar fi condus la demiterea lui Șumudică, omul de afaceri clujean fiind de părere că lotul este cu mult inferior celui din 2020.

Repet, existau nemulțumiri legate de parcursul european, ambițiile erau altele. Sunt nemulțumiri și legate de această campanie de transferuri, pentru că lotul pare că a slăbit, nu s-a întărit”, a mai explicat Bogdan Mara.

Cine l-ar putea înlocui pe Șumudică la CFR Cluj

Din primele informații, numele ce ar vehicula pentru postul de andrenot al CFR Cluj este Dan Petrescu.

La rândul său, Helmut Duckadam se aștepta ca șumudică să fie demis, în urma evoluției CFR Cluj din cursul acestei veri.

Mă așteptam la asta, a fost o nepotrivire, la CFR nu i-a mai mers lui Marius Șumudică”, a declarat Duckadam.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`