Eduard Novak, ministrul de la MTS, și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că România nu va avea nici măcar o reprezentantă la turneul de tenis de la Olimpiadă, dar calificarea Mihaelei Buzărnescu la Jocurile Olimpice schimbă scenariul pesimist.
„Miki” (32 de ani, 162 WTA) va evolua în premieră, la Jocurile Olimpice. Ea a fost acceptată pe lista jucătoarelor de la turneul olimpic, alături de Monica Niculescu și Raluca Olaru, care vor lua startul la proba de dublu.
Astfel, delegația României în Japonia va fi compusă din 101 sportivi, 46 la feminin și 55 la masculin, la 17 discipline sportive. Competiția se va desfășura în perioada 23 iulie – 8 august 2021.
Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig și Ana Bogdan, sportive clasate mult mai bine în clasamentul WTA, nu vor lua parte la Jocurile Olimpice. În schimb, Buzărnescu, a declarat de curând că așteaptă cu mare interes Jocurile Olimpice.
„Încă sunt în așteptare pentru Olimpiadă, iar programul e puțin nesigur! Îmi doresc enorm să revin în Top 100. Voi da tot ce e mai bun și cu răbdare voi ajunge acolo, nu vreau să dramatizez atunci când pierd”, a declarat Buzărnescu.
Halep, Cîrstea, Begu și Țig, care s-au retras din diverse motive, au fost criticate de ministrul MTS.
„Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul. Olimpismul este mai presus de orice, iar principiile sale onorează bucuria aflată în efort și valoarea educativă a bunului exemplu.
La Jocurile Olimpice participa staruri ale sporturilor care câștigă milioane de euro și care respectă aceste principii. De aceea, este de neînțeles pentru mine decizia sportivelor noastre”, a scris Novak pe pagina sa de Facebook.
Cea mai bună clasare din cariera Mihaelei Buzărnescu a fost locul 20 WTA, în anul 2018.