Miki Buzărnescu spune care e motivul pentru care organizatorii Wimbledon au obligat-o să se schimbe, înainte de meci

Miki Buzărnescu spune care e motivul pentru care organizatorii Wimbledon au obligat-o să se schimbe, înainte de meci
Sursa Foto: Hepta/ John Walton/PA Wire

Mihaela Buzărnescu s-a calificat astăzi în turul 2 la Wimbledon după o victorie în două seturi cu Nastasja Schunk, scor 6-4, 6-2. După meci, românca a explicat de ce a fost trimisă la vestiare înainte de startul meciului.

Buzărnescu a obținut victoria după o oră și 17 minute

Mihaela Buzărnescu a obținut astăzi calificarea în turul 2 al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi de Nastasja Schunk, scor 6-4, 6-2, după o oră și 17 minute de joc.
În startul meciului, românca de pe locul 127 WTA a fost trimisă de organizatori la vestiare să se schimbe, pentru că echipamentul ei nu respecta în totalitate tradiția de la All England Club.

Imediat după finalul partidei, Miki a oferit un interviu exclusiv pentru Eurosport România, în care a explicat, cu zâmbetul pe buze, ce s-a întâmplat. „Bustiera mea avea prea mult negru și se vedea aici deasupra (n.r. arată spre zona bustului) și trebuia să o schimb. Cea albă pe care o aveam eu era prea transparentă și se vedea totul pe dedesubt și nu puteam să o port, așa că am împrumutat de la antrenoarea mea, am luat bustiera ei (n.r. râde). Asta e, bine că ne-am descurcat”, a declarat Mihaela Buzărnescu, în exclusivitate pentru Eurosport.

Mihaela Buzărnescu are meniscul și ligamentele laterale fisurate

Mihaela Buzărnescu / Foto: @miki.buzarnescu (Instagram), Wimbledon

Sportiva de 34 de ani a vorbit și despre cum s-a simțit pe teren, arătându-se foarte încântată de prestația sa, la care nu se aștepta ținând cont de accidentarea suferită acum câteva zile, care ar fi putut să o ducă pe masa de operație.

„Am fost extrem de fericită, mai ales după accidentarea suferită acum câteva zile, când nici nu știam dacă o să pot juca sau nu la acest turneu, și mai ales să fiu în forma în care am fost, după un timp de acomodare scurt. Îmi arată că toată munca mea din ultimele săptămâni și-a văzut roadele astăzi și mă bucur tare mult că am reușit această victorie. Momentan sunt bine și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut dureri și că am reușit să îmi ridic nivelul atât de repede, totul este imprevizibil și fac exerciții în fiecare zi, în continuare, de recuperare, ca să pot să vindec zona. Am o fisură pe menisc, ligamentele colaterale sunt și ele fisurate, așa că am scăpat ca prin minune de a nu fi operată”, a mai spus românca.

Pentru ea, la Wimbledon 2022, urmează duelul cu învingătoarea din partida Cori Gauff – Gabriela Ruse. Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie – 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`