Mircea Lucescu, nominalizat printre cei mai buni antrenori fără Champions League în palmares

Mircea Lucescu, nominalizat printre cei mai buni antrenori fără Champions League în palmares
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Hennadii Minchenko

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, a fost nominalizat de renumita publicație FourFourTwo printre cei mai buni 11 manageri din fotbal care nu au câștigat niciodată Champions League, trofeul suprem în competițiile de club.

Aflat în prezent pe banca lui Dynamo Kiev, Mircea Lucescu este într-o companie extrem de selectă în ierarhia realizată de FourFourTwo, în care au mai fost incluși, printre alții, campionul mondial francez Didier Deschamps și Arsene Wenger, un nume greu din istoria modernă a lui Arsenal.

„Doar șase manageri au avut de-a face cu un centenar de jocuri în Liga Campionilor, iar Lucescu al României este parte din acel grup de elită. Faptul că nu s-a apropiat niciodată de a o câștiga – locurile în sferturile de finală cu Galatasaray și Șahtior Donețk fiind cele mai bune clasări ale sale – nu reflectă în niciun fel capacitatea sa de a antrena.

În afara unei scurte perioade cu Inter în Italia, Lucescu nu a condus tocmai genul de cluburi de la care te aștepți să câștige această competiție. Cu toate acestea, a avut un succes extraordinar.

Câștigător de ligă în mai multe țări cu diverse cluburi, Lucescu, în vârstă de 73 de ani, și-a bifat cea mai mare ispravă la Șahtior (…), câștigând opt titluri de campion, plus primul trofeul european al clubului, Cupa UEFA din 2009”, spun cei de la FourFourTwo.

Mircea Lucescu, printre cei mai buni antrenori fără Champions League în palmares. Topul FourFourTwo:

  1. Diego Simeone
  2. Arsene Wenger
  3. Valeriy Lobanovskyi
  4. Bobby Robson
  5. Massimiliano Allegri
  6. Mircea Lucescu
  7. Kenny Dalglish
  8. Otto Rehhagel
  9. Didier Deschamps
  10. Unai Emery
  11. Antonio Conte
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:47 - Nelu Cortea și Cătălin Bordea au câștigat America Express 2023! Premiul încasat de cei doi după ce au parcurs „Drumul Aurului”
23:28 - Netanyahu l-a demis pe ministrul apărării, primul membru de top din partidul premierului israelian care a cerut oprirea reformei judiciare
23:10 - Alina Mungiu-Pippidi: Mă îndoiesc că generalul Ciucă există. Ar fi un total dezastru electoral să fie candidatul PNL la prezidențiale. Liberalii se scufundă și pentru că sunt lipsiți de orice fel de lideri (VIDEO)
22:46 - Un magazin complet digitalizat, în teste la Carrefour: „Clienții pot face cumpărăturile în 20 de secunde”
22:29 - Alina Mungiu-Pippidi: De la început, Iohannis a așteptat să i se spună de la Bruxelles ce să facă în majoritatea problemelor de politică externă (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie
21:39 - Rapidistele exultă după calificarea în sferturile Ligii Campionilor: „A fost în top 3 cele mai nebune jocuri din carieră” / „Satisfacția este enormă” / „Vreau ca atât noi, cât și CSM București să ajungem în Final Four”
21:13 - Sorana Cîrstea e în optimi la Miami! Românca a reușit un nou meci mare și și-a egalat cel mai bun rezultat la turneul WTA 1000 din SUA
21:06 - Marcel Ciolacu: Aș vrea o tendință mai mare către acest patriotism economic în viitorul program de guvernare / O să venim cu o schemă de încurajare a producției de produse alimentare în România
20:39 - Expert antidrog: Traficul și consumul de droguri se împletesc cu alte fenomene infracționale grave și prezintă un pericol pentru societate / În ultimii ani, au venit intens părinții către organele de aplicare a legii (VIDEO)