Mircea Rednic este noul antrenor de la Dinamo. Ce jucători a cerut de urgență

Mircea Rednic este noul antrenor de la Dinamo. Ce jucători a cerut de urgență
Mircea Rednic / Foto: FCDinamo.ro

Dinamo București apelează din nou, la serviciile unui antrenor român bine cotat, pentru a încerca salvarea de la retrogradare. Mircea Rednic, dublu campion al României, a revenit în Ștefan cel Mare.

„Puriul” a semnat un contract valabil până în vară cu Dinamo. Inițial, a fost vorba despre un contract pe doi ani de zile, informează Digisport.

Rednic a cerut urgent două transferuri, un fundaș central și un atacant.

De două ori a reușit să câștige Mircea Rednic titlul în Liga 1, în calitate de antrenor. Prima dată, în 2003, cu Rapid București, iar a doua oară în 2007, cu Dinamo București.

De-a lungul carierei sale, antrenorul în vârstă de 59 de ani a mai antrenat FCM Bacău, Al Nasr (Emiratele Arabe Unite), Universitatea Craiova, FC Vaslui, Spartak Vladikavkaz (Rusia), Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Standard Liege (Belgia), CFR Cluj, Gent (Belgia), Mouscron (Belgia), Al Faisaly (Arabia Saudită), ACSM Poli Iași, FC Viitorul.

Dinamo București, bântuită de scenariul retrogradării

După 10 etape, Dinamo București este pe penultimul loc în Liga 1, pe poziția 15, cu doar 6 puncte. Universitatea Craiova rămâne pe loc de play-out, locul 7, cu 16 puncte. Lider autoritar este CFR Cluj, cu 27 de puncte, urmat de Botoșani, cu 21 de puncte, Farul, FCSB și Voluntari, cu 18 puncte și Rapid, cu 17 puncte.

Dinamo București are programat meciul cu UTA Arad. În ultimele 5 meciuri, Dinamo are înfrângeri pe bandă rulantă. În ultima etapă au pierdut cu 5-0 în fața celor de la CS U Craiova, iar în penultima au încasat-o cu 6-0 în fața FCSB.