ProSport: Simona Halep, dată dispărută. Fanii româncei sunt îngrijorați: „Ce se întâmplă cu tine, Simo?”

ProSport: Simona Halep, dată dispărută. Fanii româncei sunt îngrijorați: „Ce se întâmplă cu tine, Simo?”
Sursa Foto: Instagram/ Simona Halep

Simona Halep a fost dată dispărută de fani! Deși cucerise al 24-lea titlu WTA din carieră, la Toronto, și reintrase în Top 10 mondial, jucătoarea din Constanța a suferit o înfrângere neașteptată chiar în primul tur de la US Open.

Jucătoarea de tenis și-a îngrijorat fanii din cauză că nu a mai postat nimic pe rețelele de socializare de mai bine de o săptămână, în condițiile în care Simona încărca aproape zilnic clipuri la Instastory.

Simona Halep, dată dispărută de fani

Jucătoarea de 30 de ani obișnuia să fie foarte activă pe rețelele de socializare, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat după eliminarea surprinzătoarea din turul 1 de la US Open, în fața ucrainencei Daria Snigur.

Singura postare a Simonei pe rețelele de socializare, după ce a părăsit US Open, a fost făcută pe Twitter, pe 3 septembrie, când românca a transmis un mesaj pentru Serena Williams, care și-a încheiat cariera în ziua respectivă, potrivit prosport.ro.

Urmăritorii fideli ai Simonei îi cer campioanei tenisului să le dea un semn, pentru a-i asigura că totul este în regulă.

„Ce se întâmplă cu tine, Simo? Dă-ne un semn, te rugăm!” și „Îmi e dor de tine, drăguțo! Sper că ești ok! Te iubesc!”, au fost mesajele pe care două susținătoare ale Simonei Halep le-au publicat pe Twitter.

Sorana Cîrstea, despre dispariția Simonei Halep

Simona Halep a fost atât de afectată după eșecul cu Daria Snigur încât a refuzat să participe la conferința de presă. Sorana Cîrstea a încercat să explice atitudinea conaționalei sale.

„Mi s-a întâmplat și mie, așa că pot să o înțeleg pe Simona. Am fost și eu în situația ei, mai ales când pierzi un meci neașteptat și ești extraordinar de dezamăgită după. E foarte greu să înțelegi din afară câtă muncă depui și cât de doare, în momentul în care nu iese.  În același timp, normal că înțeleg și partea jurnaliștilor, care sunt aici să își facă meseria.

Însă o înțeleg pe Simona, am fost și eu în locul ei, din păcate și am făcut același lucru de multe ori. Cred că este uman, nu trebuie să judecăm pe nimeni. Fiecare gestionează înfrângerile mai bine sau mai rău. Suntem oameni, nu suntem roboți. Înțeleg ambele părți”, a spus Sorana într-un interviu acordat la New York.

Urmăriți B1TV.ro și pe