Răzvan Burleanu: Noul antrenor al echipei naționale va fi străin

Răzvan Burleanu: Noul antrenor al echipei naționale va fi străin

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat după încetarea raporturilor contractuale cu Anghel Iordănescu, că noul selecționer al naționalei va fi anunțat până la 10 iulie. Se pare că acesta va respecta termenul pe care l-a dat, duminică afirmând că se apropie de finalizarea discuțiilor cu noul antrenor și că s-au luat în calcul antrenori din Germania, Olanda și Belgia.

"Va fi străin, nu de naţionalitate română. Important este profilul de la care am plecat. Ne-am ales desemnarea câtorva ţări cu o cultură fotbalistică foarte bogată şi ţări care au avut capacitatea de a trece prin reconstrucţii. Atenţia noastră s-a dus spre câteva modele: modelul german, modelul belgian şi modelul olandez. Am avut pe listă şi antrenori francezi.

Ceea ce vă pot confirma este că suntem foarte aproape de a ne îndeplini ţinta pe care am avut-o şi anume antrenorul numărul unu de pe această listă. Am fost pregătiţi ca până la finalul acestui European să îl prezentăm pe noul selecţioner. Căutăm un antrenor cu autoritate, cu personalitate, un antrenor care să se fi bătut pentru trofee în mai multe ţări şi să le fi câştigat. Avem nevoie de un antrenor care să îşi dorească foarte mult performanţa. M-am sfătuit şi cu alţi preşedinţi de federaţii naţionale, mă refer la handbal, la rugby. Până pe 10 iulie vom anunţa numele acestui selecţioner. Aceste lucruri ne-au fost solicitate de partea cealaltă. Nu dinspre noi vine această oprelişte de a furniza mai multe detalii. Vom avea un antrenor străin de grupurile de interese. Un antrenor străin de tot ceea ce a însemnat ţinerea fotbalului românesc în această mlaştină. Cu greu ne-am asumat această misiune de a draga mlaştina şi o vom duce la capăt", a declarat Burleanu pentru Digi24, scrie Prosport.

FRF este în căutarea unui nou antrenor după ce a decis să nu îi prelungească contractul fostului selecționer Anghel Iordănescu după eliminarea încă din grupe de la Campionatul European.

Ultima oră
00:06 - Fost ministru francez al justiției, inculpat pentru corupție și abuz de putere: Rachida Dati e cercetată pentru activitatea sa de avocat al Renault în vremea lui Carlos Ghosn, când era și eurodeputată
00:00 - Medicul Adrian Marinescu, despre a treia doză de vaccin anti-COVID: Să putem lua în calcul noile mutații
23:54 - Premierul Florin Cîțu: “Dacă mai e nevoie ne vom mai vaccina o dată”
23:20 - Valeriu Gheorghiță, despre eșecul campaniei de vaccinare: Cred că vorbim despre o problemă sistemică. Ține de încrederea populației în autorități și de educație
23:04 - Florin Cîțu: PNRR va fi aprobat în septembrie. Primii bani ar putea veni în noiembrie, dar anumite proiecte ar putea începe mai devreme cu resurse de la buget și decontăm din PNRR
23:03 - Premierul Cîţu, despre afirmația ministrului Sportului la adresa Anei Maria Popescu: A fost un comentariu nefericit
22:35 - Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 al pandemiei: Cifrele arată bine, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim preocupați sau să nu luăm în serios toată această situație
22:26 - Valeriu Gheorghiță: Vorbim de un val 4 în majoritatea țărilor europene. Sunt analizate pe de o parte măsuri de motivare pentru vaccinare, iar pe de altă parte e luat în calcul un pachet de restricții (VIDEO)
22:12 - Valeriu Gheorghiță: „Este o prioritate să creștem numărul persoanelor vaccinate cu prima schemă”
22:00 - Florin Cîțu, despre declarația lui Ludovic Orban privind neatingerea țintei de vaccinare: M-a mâhnit